România are a opta lună la rând cea mai mare inflație din UE, menținându-și în septembrie același nivel ca în luna august.
Avem în septembrie o inflație anuală IAPC de 4,7%, la fel ca în august, și suntem tot pe primul loc în UE și tot la distanță de 1 punct procentual față de a doua clasată, doar că aceasta s-a schimbat – Ungaria în loc de Bulgaria, cu 3,7%.
Care sunt cauzele inflației crescute, în opinia experților?
„Factorul principal care a generat aceste valori mari ale inflației îl constituie politica expansionistă a Guvernului în ce privește cheltuielile publice”, a declarat Adrian Codârlașu, președintele organizației profesionale CFA România.
„Majorarea salariilor din sectorul public și a pensiilor a creat presiune pe cerere, dar și pe ofertă. Atunci când producția internă nu face față, cresc atât prețurile cât și importurile. În același timp, au urcat, chiar dacă nu în același ritm, și salariile din sectorul privat, fapt care a exercitat presiune pe costurile de producție”, a mai spus Codârlașu.
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost de 2,2% în septembrie 2018, stabilă comparativ cu luna august. În septembrie 2017, rata inflației în UE a fost de 1,8%, conform datelor Eurostat.
Rata anuală a inflației din zona euro a fost de 2,1% în septembrie 2018, în creștere față de 2,0% în luna august. Cu un an mai devreme, rata a fost de 1,5%.
Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) și Irlanda (1,2%).
Cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) și Bulgaria (3,6%).
Comparativ cu august 2018, inflația anuală a scăzut în septembrie în nouă state membre, a rămas stabilă în patru și a crescut în 14.
În septembrie 2018, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a survenit din punct de vedere energetic (+0,90 puncte procentuale, pp), urmate de servicii (+0,57 pp), produse alimentare, alcool și tutun (+0,51 pp) bunuri (+0,08 pp).
În România, rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost de 4,7%.
Rata anuală a inflaţiei IPC (nearmonizat) s-a redus în septembrie la 5%, faţă de 5,1% în august, după un avans de 4,4% la preţurile alimentelor, și de 6,55% la mărfuri nealimentare şi de 2,5% la servicii, a anunţat Institutul Național de Statistică.
România a avut în august, pentru a șaptea lună consecutivă la rând, cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană.
Comments are closed.