Producătorul de cosmetice şi produse de îngrijire Avon România a anunţat că îşi vinde centrul de distribuţie deţinut în localitatea Chiajna în cadrul unui contract de tip sale & lease back şi demarează procedura de selecţie a unui cumpărător pentru această proprietate.
Vânzarea va include centrul de distribuţie al Avon Cosmetics, cu o suprafaţă de peste 11.000 mp, la care se adaugă întreaga platformă pe care acesta este construit, cu o suprafaţă totală de aproape 45.000 mp. Platforma logistică are un potenţial de dezvoltare şi de construcţie de spaţii logistice de încă 20.000 mp.
Procedura a fost demarată la începutul lunii iunie, iar compania estimează că va concluziona tranzacţia până la finalul lunii septembrie 2019.
„Avon România face un nou pas către consolidarea activităţii sale şi susţine în continuare eforturile pe care le depune pentru a atinge cele mai înalte standarde de eficienţă operaţională, printr-o măsură de eficientizare a costurilor”, arată un comunicat al companiei.
La sârşitul lunii mai a apărut informaţia că producătorul de cosmetice este pe care să fie preluat de compania braziliană Natura Cosmeticos, prin intermediul unei tranzacţii în acţiuni care va uni două dintre cele mai populare branduri de cosmetică din Brazilia şi va apropia Natura de obiectivul său de a deveni o compania cu operaţiuni globale. În urma tranzacţiei, Natura ar deveni acţionarul majoritar în grupul american care are o istorie de 133 de ani, care are o capitalizare de piaţă de circa 1,4 miliarde de dolari şi este cunoscut mai ales pentru modelul de afaceri prin vânzări directe.
„Avon România urmează să încheie un contract de închiriere pe un termen de zece ani cu viitorul cumpărător, ceea ce înseamnă că angajamentul investiţional faţă de piaţa locală, precum şi operaţiunile din România, rămân la fel de solide”, mai arată compania.
În acest proces, Avon Cosmetics este asistată de compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle.
Obiectivul urmărit prin operaţiunea de sale & lease back este optimizarea şi îmbunătăţirea operaţiunilor financiare, iar contractul de închiriere cu durata de zece ani, la care se adaugă opţiunea de reînnoire după acest interval, este menit să asigure continuarea fără sincope a operaţiunilor curente.
„În ecosistemul internaţional Avon, operaţiunile din România sunt un model de bune practici, începând de la strategia de piaţă şi până la rezultatele operaţionale. Prin această decizie optimizăm business-ul pe plan local şi continuăm să consolidăm stratega globală Open Up, prin care ne propunem să nu blocăm resurse în mijloace fixe, ci să le îndreptăm spre o creştere accelerată. Singura diferenţă în urma vânzării platformei de distribuţie va fi proprietarul spaţiului în care ne desfăşurăm activitatea. Noi ne vom continua operaţiunile din Chiajna cu ajutorul echipei noastre formate din peste 350 de persoane care ne ajută să deservim întreaga comunitate de reprezentanţi”, a declarat Andreea Moldovan, general manager Avon SEE.
Avon este prezentă de peste 21 de ani pe piaţa din România.