Comisia Europeană a transmis României un avertisment dur, chiar prin raportul întocmit de CE referitor la țara noastră, în care se arată că deficitul bugetar se adâncește, iar datoria publică va depăși 60% din PIB până în 2028.
În raportul elaborat de Comisie, și prezentat presei de Isabela Grilo, şeful Direcţiei Generale de Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene, mai sunt subliniate și o serie de nereguli cu privire la respectarea angajamentelor pe care România şi le-a asumat în scris.
O primă neregulă ar fi faptul că atât bugetul pentru 2017, cât şi cel pentru 2018 vizează un deficit global de aproximativ 3% din PIB, în condiţiile în care regula privind deficitul – menționată în cadrul fiscal-bugetar naţional, celebrul MTO – impune un deficit structural mai mic de 1% din PIB.
Mai mult decât atât, cele două rectificări bugetare din 2017 au încălcat normele care interzic aplicarea unor creşteri ale plafoanelor de deficit global şi primar în cursul exerciţiului fiscal bugetar. De asemenea, au încălcat şi normele care interzic majorarea în anul fiscal-bugetar a cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor publice totale, cu excepția celor necesare la cofinanțarea fondurilor UE.
Comisia a mai estimat şi că ponderea datoriei publice va creşte treptat, cu riscuri mari la adresa sustenabilităţii datoriei publice pe termen mediu. De fapt, în situaţia în care politicile actuale sunt menţinute, ponderea datoriei în PIB va ajunge la 60%, până în anul 2028.
„În esenţă, problema este foarte simplă. Poate o economie să continue să-şi mărească deficitul, în condiţiile în care creşte deja într-un ritm rapid şi în condiţiile în care o parte a compoziţiei creşterii economice este foarte dezechilibrată către consum, nu către investiţii?”, a menționat Isabela Grilo în cadrul conferinţei de presă.
Comments are closed.