Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) continuă cu anunțurile pe ultima sută de metri înainte de aplicarea liberalizării pieței de energie electrică. Jumătate dintre consumatorii casnici fac parte din categoria „celor vulnerabili”, potrivit cifrelor anunțate miercuri de Autoritate. 

Mai mult de jumătate dintre consumatorii casnici de energie electrică din România, adică aproape 4,6 milioane, se încadrează la categoria de consumatori vulnerabili, cu un consum mediu de 55 kWh pe lună, potrivit datelor ANRE.

„Din cei peste 8.700.000 de clienți casnici, conform raportărilor aferente semestrului I al anului 2020, transmise de furnizori către ANRE pentru a obține datele necesare realizării raportărilor către INS-EUROSTAT, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1952/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului, peste 50% din total sunt clienți cu un consum mediu de 55 kWh/lună, care pot fi încadraţi în categoria consumatorilor vulnerabili”, potrivit comunicatului ANRE.

Este vorba, mai exact, de 4.592.430 de consumatori, dintr-un total de 8.738.575:

– 4.592.430 de clienți casnici consumă, în medie, 55,40 kWh/lună

– 3.088.242 de clienți casnici consumă, în medie, 146,91 kWh/lună

– 819.874 de clienți casnici consumă, în medie, 310,37 kWh/lună

– 219.662 de clienți casnici consumă, în medie, 580,21 kWh/lună

– 18.367 de clienți casnici consumă, în medie, 1.950,10 kWh/lună.

ANRE mai precizează că „la finalul lunii octombrie 2020, dintr-un număr de peste 8.700.000 de consumatori casnici, un procent de peste 32,8% (2.915.243 clienți) au ales să încheie contracte de furnizare la prețuri concurențiale”.

Autoritatea revine cu aceleași mesaje în care asigură că va crește informarea clienților despre drepturile pe care le au și amintește și de call-center-ul pe care l-a creat și care va funcționa începând de joi, 7 ianuarie 2021.

Citește și Decizie în al 12-lea ceas. Call center pentru informații despre liberalizarea pieței de energie

„Prin activitatea de informare, ANRE continuă să asigure creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică. Autoritatea întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de concurență, transparență şi tratament nediscriminatoriu pe piața energiei electrice, precum și pentru completarea cadrului de reglementare astfel încât să vină în sprijinul clienților în vederea trecerii la piața concurențială de energie electrică. De asemenea, pentru a facilita clienților accesul la informații privind ofertele diverșilor furnizori, astfel încât aceștia să poată alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor, ANRE pune la dispoziția acestora, pe pagina proprie de internet, aplicația informatică “Comparatorul ofertelor-tip de energie electrică”, în care se regăsesc ofertele de pe piața concurențială ale furnizorilor de energie electrică, precum și un serviciu de Call-center dedicat liberalizării pieței de energie”, scrie ANRE.

Autoritatea reamintește că, pentru a ușura accesul clienților la schimbarea furnizorului de energie electrică, „are în derulare proiectul „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Astfel, prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerințe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h”.

 

 

Articolul precedentAjutoare de la stat de până la 500 de lei pentru încălzire
Articolul următorVIDEO Stare de asediu la Washington, susținători ai lui Trump au pătruns în Congres, pentru a bloca validarea victoriei lui Biden