Centrala atomică ucraineană de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost reconectată la rețeaua electrică după o întrerupere de 30 de zile, a anunțat joi conducerea instalată de Moscova, potrivit agenției Reuters.
Deși cele șase reactoare ale centralei nu produc în prezent energie, alimentarea electrică externă este esențială pentru răcirea lor și pentru menținerea siguranței nucleare. În perioadele de întrerupere a curentului, sistemul este susținut temporar de generatoare diesel de rezervă.
Centrala se află în continuare într-o zonă de conflict intens între forțele ruse și ucrainene. Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA) monitorizează constant situația, subliniind într-un mesaj pe platforma X că „reluarea alimentării cu energie este un pas cheie către siguranța nucleară”.
Conducerea rusă a centralei a transmis mulțumiri AIEA pentru sprijinul acordat în obținerea unui armistițiu local, care a permis reparațiile la rețeaua electrică. Totodată, autoritățile speră ca încetarea focului să fie menținută până la finalizarea lucrărilor la cea de-a doua linie de alimentare, afectată încă din 7 mai.
Centrala de la Zaporojie se află sub control rusesc din primele săptămâni ale invaziei declanșate în februarie 2022, iar Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de bombardamente asupra obiectivului strategic.
Sursa: Realitatea Financiara





















