Unul dintre marii dezvoltatori imobiliari din România a intrat, oficial, în insolvență, decizia fiind contestată de companie, potrivit unor informații din presă.

Tribunalul Bucuresti a admis, luni, cererea unuia dintre creditorii dezvoltatorului imobiliar Nordis Management şi a dispus intrarea în insolvenţă a societăţii, decizia fiind contestată de companie, potrivit unor informatii din presă.

”În cazul în care debitoarea nu depune la dosar, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, o declaraţie prin care să-şi manifeste intenţia de reorganizare, în temeiul art. 85 alin. 1 raportat la art. 74 şi art. 67 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2014, urmează a opera ridicarea de drept a dreptului de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, situaţie în care conducerea integrală a activităţii debitoarei revine administratorului judiciar”, se arată pe portalul instantei de judecată.

Administrator judiciar provizoriu a fost numit CITR FILIALA BUCUREŞTI.

Nordis este unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori imobiliari din România, cu proiecte anuntate la Bucureşti, Mamaia, Braşov şi Sinaia. Asociaţii majoritari ai Nordis Management sunt omul de afaceri Răzvan Ciorbă şi Emanuel Poştoacă, fiecare cu câte 46% din părţile sociale.

”Reprezentanţii Nordis Group contestă decizia judecătorilor care au admis cererea de insolvenţă pentru una dintre firmele administrate în cadrul grupului, în condiţiile în care considera ca mare parte dintre solicitanţi nu au dobândit calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura de solicitare a intrării în insolvenţă şi doreste să continue planul pe care îl au pentru toate proiectele din portofoliu”, se arată într-un anunt al dezvoltatorului imobiliar.

Săptămâna trecută, Nordis a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în procedura de concordat preventiv, potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată. Managementul companiei a declarat la acel moment că cererea a fost depusă pentru a proteja interesele clienţilor Nordis şi pentru a securiza finalizarea tuturor proiectelor începute.

Concordatul Preventiv este o procedură destinată societăţilor aflate în dificultate şi setează un cadru procedural care permite suspendarea executărilor silite şi restructurarea societăţii în dificultate pe baza unui plan de restructurare votat de creditorii afectaţi şi omologat de judecătorul-sindic.

Articolul precedentMINISTRUL ENERGIEI: VOM PROTEJA CONSUMATORII FINALI VULNERABILI, DUPĂ 1 APRILIE 2025
Articolul următorÎnmatriculările de mașini electrice, în cădere liberă, în primele 9 luni din 2024