Vești foarte bune pentru o anumită categorie de români. Vor primi un ajutor de 50 de euro, din această toamnă. Beneficiarii acestor fonduri sunt crescătorii de animale, în special cei care dețin ovine. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a prezentat condițiile de eligibilitate.
Potrivit declarațiilor ministrului, programul va fi lansat în lunile septembrie-octombrie și va viza susținerea crescătorilor de tineret ovin. Subvenția se va acorda pe cap de animal și va fi acordată din bugetul de stat. Această măsură vine ca o completare a Ajutorului Național Tranzitoriu Zootehnic (ANTZ) și a Sprijinului Cuplat pentru Venit Zootehnic (SCVZ).
„Animalele tinere le puteți băga în programul de mieluțe. Din septembrie – octombrie dăm drumul la programul de mieluțe și vom încerca să facem, să creștem efectivele de un milion de mieluțe în România. Va fi undeva o subvenție de 50 de euro/mieluță, suplimentară față de ANT (n.r. – ajutor național tranzitoriu) și SCZ (n.r. – sprijin cuplat zootehnic). Vom încerca să creștem efectivele la un milion de mieluțe în România”, a anunțat Florin Barbu.
Câți bani primesc ciobanii de la stat
În prezent, ciobanii primesc subvenții în valoare de aproximativ 4,95 euro pe cap de animal pentru ANTZ și 16,94 euro pentru SCVZ. Cu noua subvenție de 50 de euro pe cap de animal, fermierii ar urma să beneficieze de o susținere financiară semnificativă în creșterea și dezvoltarea fermelor de ovine din România.
De asemenea, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat lansarea programului „Rabla pentru Tractoare”. Astfel, 5.000 de fermieri vor primi vouchere în valoare de 20.000 de euro pentru a putea cumpăra tractoare și alte utilaje agricole noi. Aceste măsuri sunt menite să încurajeze modernizarea și eficientizarea activităților agricole în țara noastră.
„Tractoare noi pentru fermieri! Începe programul \”Rabla\”! Împreună cu Ministerul Mediului am lansat Programul de stimulare a înnoirii Parcului Național de tractoare și mașini agricole, care a fost aprobat în ședința de Guvern. 5.000 de fermieri vor putea beneficia de acest program și vor primi vouchere de 20.000 de euro pentru achiziționarea de tractoare sau alte utilaje noi. Bugetul alocat pentru acest program este de 100 milioane euro. Le-am promis micilor fermieri și legumicultorilor acest ajutor și, ca de fiecare dată, ne respectăm angajamentul de a susține agricultura și pe cei care produc românește!”, a transmis Florin Barbu într-o postare pe Facebook