Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat lansarea apelului pentru depunerea proiectelor în cadrul componentei ”Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, 50 de milioane de euro urmând să fie investiţi pentru realizarea a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace, invitând primarii să se implice şi să depună proiecte.

„Premieră pentru România! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace. Invit toţi primarii de municipii, oraşe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulţi copii. Începând de astăzi, timp de două luni, aşteptăm dosarele în acest program finanţat prin PNRR. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), Investiţia I.1. Începem procedurile pentru construcţia celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat în PNRR, o investiţie de peste 50 de milioane de euro”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Ministrul anunţă că sunt aşteptate proiecte din partea autorităţilor locale de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, care pot înfiinţa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privaţi de servicii sociale acreditaţi. Cererile de finanţare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR – la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home.

Aplicaţiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv.

Investiţiile pot fi făcute pentru construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situaţii vulnerabile. Cel puţin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înfiinţate în zonele vulnerabile şi unde comunitatea romilor este mai numeroasă. 

Ghidul ce conţine toate condiţiile de accesare a fondurilor europene acordate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru această investiţie şi anexele care conţin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt disponibile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/.  

„Prin aceste centre, sprijinim familiile cu îngrijirea şi creşterea copiilor în timpul zilei. Concret, în timpul zilei, copiii au parte de mese calde, îngrijire din partea specialiştilor, educaţie adaptată vârstei lor, îşi vor face temele şi vor primi consiliere psihologică. Seara se pot întoarce alături de părinţii, buncii şi fraţii lor. Evităm astfel separarea copiilor de familie, evident acolo unde nu există situaţii de abuz. Copiii abandonează şcoala sau ajung în grija statului din cauza sărăciei. Acum, doar 3 din 10 oraşe au centre şi specialişti pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situaţia este gravă: mai puţin de 1 din 10 localităţi au resursele esenţiale. În 570 de localităţi, 12 oraşe şi 558 de comune, nu există centre şi specialişti”, a mai precizat Firea.

Articolul precedentSalariul minim pe economie de 3.000 de lei – Sindicaliștii cer majorări de la 1 ianuarie de la Guvern
Articolul următorZi crucială pentru facturile românilor: ședință de urgență cu miniștrii energiei – Măsuri pentru scăderea prețurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau