Producătorii de pâine și panificație atrag atenția Guvernului că dacă nu intervine de urgență cu o schemă de ajutor, industria alimentară va fi grav afectată de scumpirile uriașe ale energiei.
„Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat”, a transmis ROMPAN.Potrivit sursei citate, prețul grâului a crescut, de la recoltare până în acest moment, de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele s-au scumpit de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică de 4-5 ori. Pe de altă parte, pe fondul scumpirii alimentelor şi utilităţilor au crescut și presiunile din partea angajaţilor pentru majorarea salariilor.
„Problema este că aceste creşteri de costuri nu se opresc aici, mulţi procesatori din domeniu au primit notificări de creştere a preţurilor la energie şi gaze naturale de încă 2-3 ori, unii chiar de 6 ori. Preţurile de vânzare la produsele de morărit-panificaţie nu au ţinut pasul cu costurile de producţie, fiind necesare noi majorări de preţuri în acest început de an”, avertizează reprezentanţii ROMPAN.Consiliul Director ROMPAN solicită factorilor guvernamentali o serie de măsuri de urgență, precum subvenţii morilor de grâu care macină grâu românesc. „Prin această măsură se subvenţionează întreaga cantitate de grâu românesc procesat în morile din România, dispărând şi cantităţile măcinate evazionist. Astfel, prin fiscalizarea întregii cantităţi de făină şi pâine estimăm o creştere a încasărilor bugetare cu 25-30%. Considerăm că această măsură se poate aplica în cursul semestrului I 2022, urmând a se rediscuta pentru semestrul II al anului 2022 în funcţie de evoluţia pieţei”, menţionează reprezentanţii patronatului.
De asemenea, producătorii din panificație solicită reducerea TVA la produsele alimentare la 5%. „Subliniem că măsura similară implementată în anul 2013 când reducerea TVA s-a făcut de la 18% la 9% a avut efectul scontat de reducere a preţului la raft şi a evaziunii fiscale”.
Alte măsuri cerute de brutarii români se referă la implementarea unui sistem de taxare a muncii, similar cu cel aplicat în construcţii, instituirea sistemului de taxare inversă pentru plata facturilor de curent şi gaze naturale consumate şi crearea unei scheme de ajutor în cadrul Planului Naţional Strategic, pe modelul schemei GEBER, pentru finanţarea investiţiilor din sectorul alimentar pentru produsele neincluse în Anexa 1 la Tratatul de aderare a României la UE.
„Sperăm că propunerile noastre vor fi analizate şi vor fi preluate de urgenţă în politicile Guvernului privind sectorul nostru de activitate”, au transmis reprezentanţii Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).