Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, a precizat marţi că taxa de 1% din cifra de afaceri, pe care a propus-o în coaliţia de guvernare, va avea ca destinaţie investiţii în domeniile prioritare, cum sunt sănătatea şi educaţia.

„Este o propunere pentru o perioadă scurtă, de un an de zile, de a creşte veniturile la buget într-o perioadă dificilă, când eşti nevoit, din cauza inflaţiei, a creşterii preţurilor la energie, să mai aduci la buget nişte sume cu care poţi să îi ajuţi pe acei oameni care au nevoie de ajutor, dar, în acelaşi timp, trebuie să faci şi investiţii în sănătate, în educaţie, în domenii importante. Eu am propus această taxă, nu este ceva uzual, trebuie o discuţie şi cu oamenii de afaceri. Au existat mici discuţii, unii acceptă mai uşor, alţii mai greu. Eu propun o taxă de 1% din cifra de afaceri pe anul 2021, pe un an de zile, care înseamnă un venit important şi care va avea ca destinaţie investiţii în sănătate şi educaţie, domenii prioritare, nu cheltuieli permanente”, a declarat Kelemen Hunor pentru Agerpres.

Preşedintele UDMR a arătat că, la ora actuală, partenerii din coaliţie de la PNL sunt mai reticenţi faţă de această propunere, dar discuţiile vor continua.

„Dacă ajungem la un consens, se face, dacă nu se ajunge la un consens, atunci trebuie o altă sursă de venit, fiindcă nimeni nu doreşte o creştere a taxelor. Este ceva temporar şi precis pentru acele firme care au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, firme de stat şi firme private. Sunt perioade când trebuie să fii solidar cu acei cetăţeni şi cu acea societate de pe urma căreia faci profit, dar trecem printr-o perioadă grea”, a afirmat vicepremierul.

Kelemen Hunor consideră că, prin discuţii cu mediul de afaceri, se poate stabili o soluţie, se poate merge pe diferite variante.

„A fost o propunere, o direcţie de acţiune. Se poate merge apoi pe deductibilităţi, se pot găsi modalităţi prin care firmele să fie ajutate pe termen mediu şi chiar lung, dar în acest moment avem nevoie de resurse bugetare, iar această taxă este una dintre resursele posibile”, a concluzionat liderul UDMR

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMersul Trenurilor 2021-2022, în vigoare din 12 decembrie – Cum se va circula în următorul an
Articolul următorPentru cine se pregătește taxa de solidaritate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau