Piața românească a autoturismelor prietenoase cu mediul a crescut cu o treime în 2020, față de anul precedent, arată datele publicate, luni, Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Ca volum, s-au vândut 8.902 unităţi, în creștere de la 6.678 de exemplare.
Pe ansamblul vânzărilor auto, cota de piață a vehiculelor slab sau non-poluante a crescut de la 4,2% la 7,1%.
Creșteri spectaculoase au înregistrat vânzările de autoturisme electrice, cu 89% față de 2019, până la 2.846 de unităţi, precum și modelele plug-in s-au vândut, cu 1.037 de exemplare, în creștere cu 158%.
În valori absolute, cele mai mari vânzări au fost pe categoria hibrid, 5.019 unităţi, cu 5,2% mai mult decât în 2019.
În topul vânzărilor pe segmentul electric 100% se află Renault, Volkswagen și Skoda, iar pe segmentul hibrid conduce Toyota, aflată la distanța uriașă în fața unor rivali precum Honda sau Lexus.