Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că ordonă ”companiilor americane extraordinare să înceapă imediat să caute o alternativă la China, inclusiv pentru readucerea companiilor acasă şi fabricarea produselor voastre în SUA”. Trump s-a referit şi la preşedintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, întrebându-se cine este cel mai mare inamic, Powell sau preşedintele chinez Xi Jinping, relatează CNBC.
Trump a mai spus că ordonă tuturor companiilor care oferă servicii poştale, între care FedEx, Amazon, UPS şi United States Post Office, ”să depisteze şi să refuze toate livrările de Fentanyl din China (sau din alte părţi!).”
De asemenea, Trump urma să răspundă vineri noii runde de tarife anunţate de China pentru produse din Statele Unite.
Casa Albă nu a răspuns imediat la întrebarea dacă anunţul făcut de Trump, prin intermediul a patru postări pe Twitter, reprezintă un ordin oficial din partea preşedintelui.
Nu este clar cum, sau cu ce autoritate, ar putea implementa preşedintele aceste ordine, sau dacă a făcut deja acest lucru.
În urma mesajelor publicate de Trump pe Twitter, indicele Dow Jones a scăzut cu 1,6%, S&P 500 cu 1,7%, iar Nasdaq Composite cu 2%.
Trump l-a atacat şi pe preşedintele Fed, Jerome Powell, care s-a angajat vineri, la reuniunea anuală a băncii centrale de la Jackson Hole, Wyoming, să ”ia măsurile corespunzătoare” pentru a susţine economia, pe fondul ”deteriorării” perspectivei economiei globale.
Trump a reacţionat pe Twitter: ”Cine este cel mai mare inamic”, Powell sau preşedintele chinez Xi Jinping?
Powel a spus că economia ”continuă să performeze bine, în ansamblu”, dar a recunoscut ”că incertitudinile din politicile comerciale par să joace un rol în încetinirea economiei globale”.
Trump a scris pe Twitter: ”Ca de obicei, Fed nu a făcut nimic”.
Nu este clar ce aştepta Trump să facă banca centrală la simpozion, în condiţiile în care viitoarea şedinţă de politică monetară va avea loc la jumătatea lunii septembrie.
China a anunţat vineri că va aplica tarife de retorsiune de 5% şi 10% pentru importuri din SUA de 75 de miliarde de dolari. Noile tarife, care vor intra în vigoare pe 1 septembrie şi pe 15 decembrie, datele la care vor intra în vigoare tarifele americane de 10% pentru importuri din China de 300 de miliarde de dolari care nu sunt încă penalizate.
Consilierii pentru comerţ Robert Lighthizer şi Peter Navarro s-ar fi aflat în preajma biroului oval înainte ca trump să publice mesajele pe Twitter. O sursă a declarat ulterior pentru CNBC că Trump se întâlneşte vineri cu echipa sa în domeniul comerţului.
Trump urmează să plece vineri noaptea spre Franţa , pentru a participa în acest weekend la summitul grupului celor mai dezvoltate şapte state ale lumii.
Preşedintele american a declarat de mult timp că Xi îi este prieten, el dând vina pe foştii lideri americani, nu pe China, pentru situaţia incorectă care există în relaţiile comerciale dintre cele douî superputeri economice.