Președintele american Donald Trump a notificat oficial miercuri șase țări, printre care Republica Moldova, că produsele exportate în SUA vor fi vizate de noi taxe vamale. Suprataxele, stabilite prin scrisori trimise de administrația Trump, vor intra în vigoare începând cu 1 august 2025.

Țările afectate sunt Republica Moldova, Algeria, Brunei, Irak, Libia și Filipine. În cazul Republicii Moldova, tariful impus va fi de 25%, o scădere de 6 puncte procentuale față de nivelul anunțat inițial în aprilie. Măsura afectează toate produsele moldovenești exportate în SUA.

Produsele din Algeria și Libia vor fi taxate cu 30%, fără modificări majore față de anunțurile anterioare. Brunei va fi taxat tot cu 25%, în creștere ușoară, iar Irakul, cu 30%, după o reducere de 9 puncte. Filipine va fi taxată cu 20%, suprataxă crescută cu 3 puncte procentuale.

Donald Trump a declarat că aceste măsuri vizează țările cu excedente comerciale față de Statele Unite. Totodată, el a avertizat că orice reacție ostilă va fi sancționată cu o nouă rundă de taxe vamale de aceeași amploare.

În ultimele luni, Trump a extins lista țărilor vizate de suprataxe comerciale. Japonia, Coreea de Sud, Tunisia, Cambodgia, Thailanda, Laos și Myanmar sunt deja supuse unor tarife între 25% și 40%. În zilele următoare, și Uniunea Europeană ar urma să primească o notificare similară.

Deși noile taxe urmau inițial să fie aplicate din 9 iulie, ele au fost amânate prin decret prezidențial și vor intra în vigoare la 1 august. Decizia riscă să genereze tensiuni comerciale și să afecteze exporturile moldovenești către piața americană.

Articolul precedentGuvernul, cu ochii pe rău-platnici. Ce se întâmplă cu românii care au datorii sau amenzi neplătite
Articolul următorNOI DEZVĂLUIRI DESPRE INDEMNIZAȚIILE DE LUX DE LA STAT. AUSTERITATEA ÎI LOVEȘTE DOAR PE ROMÂNII DE RÂND

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau