Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și Darius Vâlcov prezintă ordonanța de urgență adoptată de Guvern care impune noi taxe companiilor și mărește altele existente, în ciuda protestelor unanime din mediul de afaceri.
Ministrul Finanțelor prezintă principalele modificări ale Ordonanței adoptate în ședința de astăzi de guvern.
Fondul pentru dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare cu 310 milioane de lei. Fondul de dezvoltare și investiții pentru comunitățile locale și universități – este gestionat de Comisia de strategii și prognoză
Există un mecanism de protejare a populației și firmelor prin impozitarea activelor băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%
El a vorbit de anumite practici incorecte față de populație. Randamentul sistemului bancar este de 21%, de 3 ori față de media în UE, de 7%. Este cea mai mare diferență între dobânda la depozite și cea la credite, a spus Teodorovici. Aplicarea de la 1 septembrie a unui punct de pensie majorat, pensia minimă crește de la 640 de lei la 704 lei
Se menține în 2019 sistemul de vouchere de vacanță pentru sistemul bugetar de 1.450 de lei. Devansarea aplicării creșterilor pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020. Obligația pentru administrațiile publice de a raporta online execuția bugetară din august 2019.
Un alt punct se referă la creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor la 3.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2019.
– Reducerea taxelor pe muncă la jumătate pentru sectorul constucţiilor astfel încât salariul minim net în acest domeniu să depăşească echivalentul de 500 de euro.
– Un alt punct al acestei OUG prevede majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.
– Următorul punct presupune reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2.5 la 1%.
– Alt punct prevede creterea plafonului privind acordarea ajutorului minim de încălzire de la 614 lei la 750 de lei. Următorul punct din această OUG presupune obligarea administraţiilor publcie locale de raportare online a execuţiei bugetare începând cu 1 ianuarie 2019″, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.
La rândul său, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a spus că se plafonează prețul la gaze și energie pentru consumatorii casnici. Și pentru consumatorii industriali va fi plafonat, dar acesta va fi un mix.
Prin această măsură statul român nu câștigă niciun ban, va fi văduvit de 1,5 – 2 milioane de lei, a spus el.
Acest cost va fi suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toata companiile din energie.
„Guvernul României a decis plafonarea prețului la gaze și la energie electrică pentru consumatorii casnici pentru următorii trei ani de zile. Și pentru consumatorii industriali se va pune acest plafon. Va fi un mixt între prețul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, prețul de import și costul de înmagazinare. Prin această măsură statul Român nu câștigă nici un ban în plus. Dimpotrivă. Bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 – 2 miliarde de lei. Acești bani nu se vor mai încasa din cauza dividentelor care vor fi reduse, dividente încasate de la companiile de energie. Și din taxa privind profiturile suplimentare. Aceast cost de 1,5 -2 miliarde de lei va fi suplinit prin impunerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie. Am hotărât asta în urma unei discuții cu companiile, inițial se propusese un procent de 3%.”, a declarat Darius Vâlcov.
El a prezentat și celelalte măsuri:
granturi de până la 500.000 de euro pentru firme și ONG-uri pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv
în domeniul comunicațiilor – nivel minim de aproximativ un miliard de euro pentru vânzarea frecvențelor 5G, plus taxă către ANCOM de 3%
majorarea taxei de viciu cu 2% pe cifra de afaceri la jocurile de noroc
Pilonul II de pensii – contribuția a rămas de 3,75%; s-a redus comisionul de administrare s-a redus de la 2,5 la 1%; fondurile vor percepe comision diferit pe randament, în funcție de nivelul față de rata inflației.
Pilonul II de pensii – contribuția a rămas de 3,75%; s-a redus comisionul de administrare s-a redus de la 2,5 la 1%; fondurile vor percepe comision diferit pe randament, în funcție de nivelul față de rata inflației; capital social diferențiat – dacă administrează fonduri de până la 100 milioane euro, capitalul social trebuie să fie 5% din fonduri, până la 500 milioane euro – 7%, peste 500 milioane euro – 10%. Majorarea plafonului minim de acordare a ajutorului de încălzire. Creșterea salariului minim la 3.000 de lei brut de la 1 ianuarie și diminuarea taxelor pe salariile în construcții.
Eugen Teodorovici a declarat, vineri, fiind întrebat despre cum vede faptul că Ministerul Justiției a formulat 72 de obiecții la textul ordonanței de urgență privind măsurile fiscale, că toate instituțiile implicate în OUG și-au asumat, inclusiv Ministerul Justiției și Consiliul Concururenței, potrivit Mediafax.
„Toate punctele de vedere de la toate instituțiile implicate în avizare au fost preluate în această ordonanță de urgență au fost explicate, și inclusiv Ministerul Justiției și-a asumat această ordonanță de urgență, și Consiliul Concurenței și toate instituțiile implicate în aceste documente”, a afirmat ministrul Finanțelor, la finalul ședinței de vineri a Executivului, după adoptarea actului normativ de către Guvern.