Autorităţile din România sunt pe cale să semneze un împrumut de circa 600 milioane dolari pentru partea de medicină preventivă şi nu numai, a declarat marţi, la prima ediţie a Forumului Naţional al Spitalelor, ministrul finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
„Suntem pe cale să semnăm un împrumut destul de consistent, undeva la 600 milioane dolari, echivalent în euro, pentru partea de medicină preventivă şi numai, medici de familie….Eu venisem cu o idee mai veche, în urma unei discuţii cu un doctor din provincie, legată de medicii de familie. Cei 11.000 medici de familie să aibă un spirit financiar prin care să facă ce ne dorim cu toţii, acea medicină preventivă, pentru că ai noştri cetăţeni spuneau că vin către spitalele judeţene pentru că la nivelul comunităţilor locale nu sunt servicii de calitate. Cred că avem şi, aşa, o cutumă, să mergem către… dacă facem un spital regional probabil că toată România se va duce către acel spital regional, pentru că aşa suntem noi făcuţi. (…) Dar, uşor, uşor, sper să căpătăm încredere în structurile medicale de la nivelul comunităţilor locale, să fie într-adevăr dotate cu echipamente de ultimă generaţie, cu personal medical de excepţie”, a spus Teodorovici.
El a subliniat că finanţarea este una dintre provocările pe care sistemul de sănătate le întâmpină.
„Anul acesta finanţarea este cu 17,2% mai mare faţă de 2018. 7,3 miliarde în plus faţă de anul trecut. 1,2 miliarde lei sunt pentru investiţii. Categoric că nu sunt suficiente aceste fonduri, dar la fel de bine putem spune că, din cele multe miliarde pe care Casa de Sănătate (le are), cu siguranţă foarte mulţi dintre ei pot fi cheltuiţi cu mai mare atenţie şi care se duc mai departe în sistem, vorbim de partea de infrastructură spitalicească”, a mai afirmat şeful de la Finanţe.
Pe de altă parte, acesta a precizat că nu partea de finanţare este o problemă, ci felul în care se organizează sistemul.
„Partea de finanţare nu cred că este o problemă şi la una din acţiunile trecute la care am participat cu doamna ministru (al Sănătăţii, Sorina Pintea – n. r.) concluzia a fost aceea că nu finanţarea este problema, ci felul în care se organizează sistemul. Ar fi prima cauză. Pentru că atâta timp cât poţi să ai câteva miliarde pe care le poţi cheltui într-un mod mult mai eficient este clar că în primul rând este şi o problemă de organizare, nu doar de finanţare”, a explicat Eugen Teodorovici.