Investitori cu experiență, analiști și consultanți financiari care au participat la un eveniment online despre oportunități și provocări pe piața bursieră consideră că anul 2021 va fi unul al oportunităților, dar și al unor riscuri majore, iar cuvintele de ordine ar trebui să fie echilibru și răbdare.

„Anul trecut a fost unul surprinzător de bun și piețele au trecut rapid peste corecțiile de anul acesta. Investitorii trebuie să hotărască în ce măsură tehnologia mai poate susține avansul burselor și dacă afluența de instrumente speculative (nu doar din categoria acțiunilor, ci și a monedelor virtuale) pe un fond de FOMO (fear of missing out) nu aduce cumva riscuri ignorate în prezent, mai ales de noii participanți la piață”, a afirmat Claudiu Cazacu, consulting strategist XTB România.

La rândul său, Valentin Dragu, consilier privat, susținând aceeași viziune de tatonare și prudență ca sfat pentru investitori, atrage atenția că neîncrederea investitorilor și instabilitatea din piață va duce la o volatilitate pe burse. „Investitorii ar trebui, în 2021, să aibă în primul rând răbdare cu portofoliul creat, să nu ia decizii pripite pe baza factorilor atât politici cât și economici din prezent. Ar trebui să aibă viziune pe termen lung și să investească în companii inovatoare care au potențial foarte mare în viitor prin valoarea adăugată pe care o aduc societății. Chiar dacă multe industrii vor reveni în 2021 față de 2020, trebuie sa realizam faptul că aceste companii din industrii grav impactate în 2020 s-au îndatorat foarte mult la niște dobânzi extrem de mari. Cuvintele de ordine în piață de capital în 2021 sunt echilibru și răbdare.”

De aceeași părere este și Laurențiu Mihai, care îndeamnă: „2021 este anul în care bursa se află la cote maxime, dar în același timp, sunt companii care suferă de scăderi. Este un an în care, dacă analizezi bine situațiile financiare și interpretezi informațiile și știrile corect, profitul poate fi unul foarte bun. Totodată, este un an riscant care poate să spună multe pentru viitor. Investește doar acolo unde ești stăpân pe situație, analizează de două ori înainte și fii mereu atent la ce va urma!”

„Anul 2021 este un an mult mai complicat. Suntem la maxime istorice și o mare parte dintre veștile pozitive pare că sunt deja incluse în preț. (…) În același timp economia va trebui să livreze pe măsura așteptărilor pozitive incluse în preț. Cred că anul 2021 ar trebui să fie un an al echilibrului. Un an în care să continuăm să „călărim” valul însă să punem de-o parte și rezerve pentru eventuale corecții”, a afirmat și Valentin Nedelcu, științabanilor.ro.

În ceea ce privește investițiile în SUA, Valentin Dragu explică faptul că: „prețurile actuale includ o creștere a inflației și o potențială intervenție a FED în vederea creșterii dobânzii de politică monetară, dar după cum bine știm, Jerome Powell a menționat cu tărie faptul ca nu este interesat de nivelul inflației pe termen scurt, ci de cifrele privind nivelul șomajului.” Valentin Dragu consideră că „nu vom vedea curând un procent de 3,5%-4% al șomajului în SUA, așadar este de așteptat ca nivelul dobânzii să nu fie crescut indiferent de inflația pe termen scurt.

„2021 este un an în care vedem în continuare decuplări ale piețelor de evoluția economiei. Este excedent de cash în piață care trebuie să-și găsească o utilizare”, Bogdan Maioreanu, IndependentaFinanciara.ro.

„Restricțiile generate de pandemie au obligat practic brokerii să se îndrepte către digitalizare astfel că, în acest moment, este simplu și rapid să deschizi un cont de tranzacționare și să îl alimentezi. Digitalizarea va schimba felul în care vor fi percepute investițiile pe piețele de capital. Acum devine simplu să investești în orice companie listate la Bursă, indiferent de piața pe care este listată, direct de pe telefonul mobil, doar cu ajutorul unei conexiuni rezonabile de internet, în orice colț al planetei te-ai afla. Rezultatul imediat va fi că, orice companie, listată pe o piață mai mică, ar putea intra foarte rapid în focusul foarte multor investitori, putând genera mișcări de genul WallStreetBets”. Mircea Iliescu, BVBescu.ro.

Articolul precedentTopul țărilor în care Republica Moldova exportă cel mai mult. România pe primul loc
Articolul următorCulisele statului paralel: Combinatul Siderurgic din Călăraşi, un mamut al industriei românești