Piața muncii· 2 min citire

Ordonanța privind programul redus de muncă a trecut de Camera Deputaților, cu amendamente

kurtzarbeit

kurtzarbeit

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 17 nov. 2020, 14:45

OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus a trecut marți, cu amendamente, de Camera Deputaților, for decizional.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 de voturi, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de lege, în perioada stării de urgență/alertă/asediu, precum și pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgență/alertă/asediu, "angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaților cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea și consultarea sindicatului, a reprezentanților salariaților sau a salariaților, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului".

"Reducerea timpului de muncă în condițiile prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligația de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică și în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile și drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puțin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii", se arată în proiect.

Actul normativ mai prevede că pe durata reducerii timpului de muncă salariații afectați de măsură beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața muncii