Antivirusul rusesc Kaspersky, interzia în instituțiile publice din România. Legea, promulgată de președintele Iohannis

hackeri354859retea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind interzicerea folosirii de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi din Rusia în sistemele informatice ale administraţiei publice centrală şi locală. Principala țintă sunt produsele Kaspesky, una dintre cele mai cunoscute companii de soluții antivirus la nivel mondial.
„Inițiativa își propune să interzică achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse. Rațiunile pentru care se instituie această interdicție sunt legate, pe de-o parte, de contextul dat de războiul pornit de Federația Rusă asupra Ucrainei iar, pe de altă parte, de lipsa independenței entităților rusești care furnizează soluții IT”, se arată într-un comunicat al ministerului din luna mai.
Instituțiile vor fi obligate și să dezinstaleze într-un anumit interval de timp software-ul rusesc de pe PC-uri, în caz contrar riscând amenzi între 50.000 de lei și 200.000 de lei.
Kaspersky este principala companie vizată de această lege. Aceasta oferă servicii de securitate cibernetică și vânzările anuale sunt de circa 700 de milioane de dolari.
În luna mai, când a fost inițiat proiectul, compania rusă a negat că are legătură cu guvernul rus și a transmis că „regretă profund” interzicerea produselor sale, în contextul în care legea „urmează să rămână în vigoare până la încheierea unui acord de pace sau a unui acord de armistițiu permanent” pentru încetarea războiului din Ucraina.
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 17:14 - Hackeri pro‑iranieni ar fi atacat site‑ul ANAF. Gruparea acuză poziția președintelui Nicușor Dan în conflictul din Orientul Mijlociu
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
- 13:14 - Energia electrică s-a scumpit cu aproape 57%, la nivelul lunii februarie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











