Este stare de alertă în Republica Moldova în sectorul enegetic din cauza exploziei prețurilor. Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a anunțat miercuri decizia, necesară pentru a evita o eventuală criză. 

Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că decizia CSE va fi publicată integral joi.
”Cetăţenii nu vor fi afectaţi de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realizat”, a precizat acesta.

În perioada stării de alertă se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative.

”Situaţia şi preţurile la nivel global cunosc evoluţii fără precedent. Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă în alte ţări ale lumii. Peste tot sunt dificultăţi privind livrarea gazelor şi preţul acestora. Republica Moldova este inevitabil afectată de aceste evoluţii”, a adăugat ministrul. 

Andrei Spînu a dat asigurări că Guvernul pregăteşte o serie de ajutoare pentru perioada care urmează. 

În ceea ce privește gazele rusești, ministrul a transmis că ”preţul propus de partea rusă nu este acceptabil pentru Republica Moldova”. ”Există o relaţie istorică între MoldovaGaz şi Gazprom, bazată pe nişte formule şi noi considerăm că pe acestea ne putem baza, poate cu unele intervenţii”, a mai spus reprezentantul Guvernului de la Chișinău, potrivit Agerpres.

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova

Articolul precedentMoneda euro, un nou maxim istoric, în raport cu moneda națională, miercuri
Articolul următorProiect legislativ de impact. Impozitul la vânzarea caselor și terenurilor, la valoarea de piață, chiar dacă prețul convenit e mai mic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau