Cabinetul condus de Florin Cîțu va lua, în ședința de azi, decizia finală în privința înghețării veniturilor bugetarilor și demnitarilor, amânarea majorării pensiilor și mărirea alocației pentru copii. Tot în sedința de azi va fi anunțat fi pachetul de măsuri de sprijin pentru sectoare grav afectate de criză, cum este HoReCa.
Guvernul se reuneşte miercuri după-amiază pentru a adopta ordonanţa de urgenţă cu privire la măsurile pentru bugetul pe 2021.
Printre măsurile de austeritate necesare menținerii deficitului bugetar la cel mult 7% din PIB se află înghețarea salariilor, sporurilor și primelor pentru bugetari, precum și a pensiilor pentru demnitari, parlamentari, magistrați, și militari.
De asemenea, este așteptat un anunț privind majorarea cu 8% a pensiilor, care ar urma să fie amânată pentru toamnă, precum și procentul cu care ar urma să crească indemnizația pentru copii de la 1 ianuarie.
Pachetul conține și o serie de măsuri de sprijin de stat pentru HoReCa, acordarea de vouchere de vacanţă, ajutoare prin IMM Invest, prelungirea măsurilor active până în 30 iunie 2021.
Schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar pentru HoReCa prevede un buget de 500 de milioane de euro.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află, de asemenea, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, dar şi un proiect de hotărâre cu privire la structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.