Salariul mediu net din iulie a fost de 3119 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 23 de lei, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică. IT-iștii conduc acest top al salariilor, în vreme ce la capătul celălalt se află industria textilă, unde angajații iau în medie 1823 de lei net. Chiar dacă față de luna mai salariile nete au scăzut foarte ușor, față de aceeași lună din anul trecut ele au crescut cu peste 15%.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în luna precedentă a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (-13,0%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-2,0%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,1%).
Iulie 2019 comparativ cu Iunie 2019
În luna iulie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 22,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior,
• între 6,0% şi 8,5% în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea altor mijloace de transport, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii)
• între 3,0% şi 5,5% în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, transporturi pe apă, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din tutun, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), alte activităţi industriale n.c.a.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii trimestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 29,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
• între 5,5% şi 9,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, captarea, tratarea şi distribuţia apei, tranzacţii imobiliare;
• între 3,0% şi 5,0% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de spectacole, culturale şi recreative.