Analiștii financiari susțin că, una dintre cauzele pentru care moneda unică europeană a ajuns să se apropie de 5 lei la cotațiile BNR o reprezintă și instabilitatea politică din coaliția de guvernare.
Creşterea cursului euro la un nivel istoric în faţa monedei naţionale reflectă trei factori principali: evoluţia diferenţialului de dobândă între euro şi leu, existenţa unor deficite structurale la un nivel ridicat şi creşterea impredictibilităţii ca urmare a rocadei guvernamentale, conform unei analize realizată de Frames, împreună cu experţii de la MoneyCorp Romania.
Potrivit analizei, companiile româneşti trebuie să îşi ia măsuri solide de prevenire a riscului valutar, în condiţiile în care fluctuaţiile din pieţele financiare tind să rămână accentuate.
Inflaţia încă ridicată, costurile mari cu utilităţile (energie, gaze, carburanţi), cu materiile prime, lanţurile de aprovizionare afectate semnificativ de blocajul financiar, de scăderea creditului furnizor şi creşterea datoriei publice sunt principalele coordonate ale situaţiei economice din România, alături de deficitul de cont curent şi deficitul bugetar.
„Creşterea euro în faţa leului din ultima vreme reflectă, pe de o parte, dinamica tot mai accentuată a fluxurilor de capital din piaţa valutară. Odată cu creşterea dobânzilor de către FED şi BCE, plasamentele în euro şi dolari au devenit mai atractive, iar monedele emergente care ofereau randamente ridicate investitorilor, cum este şi leul, sunt afectate. Pe de altă parte, presiunea vine şi din interior, statul român având în acest an un vârf de plată de 100 de miliarde de lei, potrivit datelor oficiale”, a declarat Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România.
Crește instabilitatea, crește și euro
Conform analiştilor, în scenariul în care instabilitatea politică generată de rocada guvernamentală se prelungeşte, nu este exclus ca evoluţia monedei europene să continue pe acelaşi trend. De la începutul anului, leul s-a depreciat în faţa euro cu 1,2%
Previziuni pesimiste. Euro poate ajunge ușor la 5,05 lei
Previziuni pesimiste. Euro poate ajunge ușor la 5,05 lei
Potrivit celui mai recent barometru Moneycorp, cei mai mulţi dintre executivi chestionaţi (33,3%) văd o stabilizare a factorilor de risc precum inflaţia în a doua parte a acestui an. De asemenea, cei mai mulţi (48%) dintre ei se aşteaptă ca euro să fie cotat la finalului anului 4,95 – 5,00 lei, 24% văd o depreciere a cursului euro/leu în intervalul 5,00 lei – 5,05 lei, iar 16% peste acest nivel.
Pe de altă parte, alţi 12% dintre manageri mizează pe un curs extrem de stabil, în jurul valorii de 4,95 lei/euro.