Numărul de focare de pestă porcină africană a înregistrat o „diminuare considerabilă” în Uniunea Europeană în 2022, a anunţat luni Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), care a făcut totuşi un apel pentru „vigilenţă”.

Anul trecut, 374 de focare au fost descoperite în fermele de porci din UE, în scădere cu 79% comparativ cu 2021. „Scăderea a fost una deosebit de importantă în România, Polonia şi Bulgaria”, subliniază EFSA într-un raport publicat luni, potrivit Agerpres.

În pofida acestui recul, România este ţara cea mai afectată de pesta porcină, cu 327 de focare, adică 87% din numărul total din UE, precizează EFSA.

În ceea ce priveşte populaţia de mistreţi, numărul de cazuri de pestă porcină raportate în UE a scăzut cu 40% în 2022 comparativ cu 2021. „Este vorba de prima scădere a numărului de cazuri de pestă porcină africană la mistreţi înregistrată de la debutul său în 2014”, a subliniat EFSA.

„Chiar dacă ultimul nostru raport arată semne încurajatoare că eforturile destinate opririi răspândirii virusului ar putea să dea roade, imaginea la nivelul UE nu este în niciun caz una universal pozitivă şi trebuie să rămânem vigilenţi”, a declarat directorul executiv al EFSA, Bernhard Url.

În total, pesta porcină africană a fost identificată în fermele de porci din opt ţări UE: Germania, Bulgaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia. De asemenea, situaţia epidemiologică s-a deteriorat în 2022 în ţările vecine ale UE: Macedonia de Nord, Republica Moldova, Ucraina şi Serbia, ţara cea mai afectată ţară non-UE, cu 107 din cele 159 de focare înregistrate în ţările vecine UE.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii dar este mortală pentru porci. Boala a apărut în Africa de unde s-a răspândit în Europa şi Asia unde a ucis deja sute de milioane de porci şi a modificat industria globală a cărnii de porc şi a nutreţului.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAgricultorii români protestează la Bruxelles
Articolul următorRotativa guvernamentală a aruncat cursul valutar în aer. Nehotărârea politicienilor poate duce euro la peste 5 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau