Potrivit unor surse din PSD, ordonanța pe energie va fi modificată până la finalul lunii noiembrie. Mai mult, consumatorii vor plăti un preț unic de 1,3 lei pe kWh, au indicat surse politice, în exclusivitate pentru Realitatea Plus.
Majorarea la 1,3 lei/kWh ar insemna un preț aproape dublu față de pragul maxim de compensare, de 0,68 de lei/kWh.
În noua variantă, compensarea se va face în funcție de venituri, nu de consum, așa cum este în actuala varianta. Mai mult, potrivit propunerilor înaintate de social-democrați, compensarea se va face în baza unor carduri pe care le vor primi românii care se încadrează în pragurile de compensare, în mod similar cu sistemul vaucherelor sociale.
În actuala formă a ordonanței privind compensarea prețurilor energiei se prevede că pentru un consum lunar sub 100 de kWh se plătește un preț de 68 de bani, iar pentru un consum de până la 255 de kWh se plătește un preț compensat de 80 de bani.