România și Danemarca sunt ţările din UE cu cele mai puţine autovehicule furate.

 

Ţările membre UE cu cele mai puţine autovehicule furate în perioada 2015-2017 au fost Danemarca (patru la 100.000 de locuitori) şi România (15 la 100.000 de locuitori), la polul opus fiind Luxemburg (328), Grecia (269) şi Italia (257), arată datele publicate luni de Eurostat.

În medie, în perioada 2015-2017, în Uniunea Europeană au fost raportate 697.000 de autovehicule furate într-un an, în scădere cu 29% faţă de o medie anuală de 983.000 de autovehicule furate în perioada 2008-2010. Potrivit Eurostat, în majoritatea statelor membre tendinţa a fost una în scădere. Excepţie fac, Irlanda, Grecia, Spania, Letonia, Malta, România, Anglia şi Ţara Galilor, unde s-a înregistrat o creştere între 2016 şi 2017.

În cazul României, de la o medie de 2.618 autovehicule furate în perioada 2008-2010 s-a ajuns la o medie de 2.983 de autovehicule furate în perioada 2015-2017. Cel mai mare număr de autovehicule furate în România s-a înregistrat în anul 2014, când au fost raportate la poliţie 5.428 de autovehicule furate.

Articolul precedentȘeful de la McDonald’s a fost concediat
Articolul următorUngaria, atac frontal la moneda euro