În lume sunt extrem de multe și de alarmante semnale care indică o criză economică extrem de severă care este generată de închiderea parțială a activității în majoritatea marilor economii ale lumii. China a experimentat deja contracția economiei, țările vest-europene, America de Nord și Japonia acum o experimentează. Toate prognozele elaborate până acum indică un episod acut de mare intensitate care va fi foarte greu recuperat în 2021, va conduce la o scădere a PIB-ului cu procente mergând de la 4,2% (varianta de lucru anunțată de autoritățile germane) până la 10% (varianta avansată de Bank of America pentru SUA). la noi toate studiile conduc la ipoteza unei prăbușieri a PIB-ului anual cu aproape 7%. Deocamdată, după 25 de zile de stare de urgență, cifra de afaceri a companiilor s-a restrâns cu 60 miliarde de lei(adică 4% din cifra de afaceri de anul trecut), peste 1 milion de salariați se află deja în șomaj tehnic, iar peste 200 000 de lucrători au intrat în șomaj. Adică unul din patru angajați din țară nu mai lucrează, 90 de companii își încetează, în fiecare oră, activitatea. Starea de urgență va fi prelungită cu încă cel puțin o lunp, a anunțat președintele, ceea ce va duce la agravarea acestor simptome ale bolii de care suferă economia noastră.
Ei bine, în lumea occidentală din care facem și noi parte, guvernele anunță deja planuri uriașe de salvare a economiei care vor fi puse în aplicare la finalul restricțiilor medicale. Americanii vor arunca pe piață peste 10% din PIB pentru stimularea revenirii economice, germanii sunt și mai hotărâți, mobilizând fonduri de aproape 20% din PIB pentru acest obiectiv.
Colegii și vecinii noștri din Estul Europei nu se lasă mai prejos și pun și ei la bătaie sume impresionante: cehii 18% din PIB, ungurii aproape 20% din PIB, polonezii 10% din PIB. Numai la noi asistăm la veșnica gâlceavă pe mize mici dintre politicieni. Astfel încât obiectivul asumării unui plan de ieșiere din criză este deja ratat. Guvernul joacă la mize mici (2-3% din PIB), opoziția inventează prilejuri de nepopularitate pentru guvern, avansând în Parlament amnistii depline pentru orice datorie , a oricui și către oricine. Deocamdată, nici puterea, nici opoziția nu au niciun plan concret de ieșire din criză, nicio viziune, nicio strategie.
Un moment ratat acum, când toți cei din jurul nostru construiesc adevărate strategii de dezvoltare economică ne va costa creșterea decalajelor dintre ei și noi, ne va costa rămânerea în urmă pentru încă câteva decenii. Merită oare plătit acest preț uriaș pentru ocrotirea unor obiective partinice minore? Merită să plătim prețul excluderii din competiția pentru dezvoltare doar pentru orgoliul unor politicieni prea mici pentru a conduce o țară atât de mare?
