Chinezii investesc în România. Un gigant de stat din China aduce jumătate de miliard de euro pentru proiecte de tip „smart city”.

 

 

China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, va investi 500 de milioane de euro în proiectele tip Smart City din România, în urma semnării unui acord de finanţare cu Asociaţia Română Pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM).

Potrivit unui comunicat al ARSCM, acordul prevede investiţii în energie, living, mediu şi infrastructură, iar scopul principal îl reprezintă susţinerea proiectelor ARSCM pentru dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente din România.

Acordul are o perioadă de implementare de 10 ani, urmând ca primele proiecte să fie anunţate în perioada imediat următoare.

„Credem în potenţialul de dezvoltare al României şi avem toate resursele necesare pentru implementarea corectă şi coerentă a acestor proiecte. Acordul de finanţare reprezintă o mare oportunitate pentru dezvoltarea industriei Smart City în România. Aşa cum am promis, ţara noastră va fi un important Hub regional în zona industriilor conexe conceptului Smart City. În perioada imediat următoare, iniţiem primele runde de discuţii cu municipalităţile, companiile şi instituţiile interesate de accesarea fondurilor disponibile în vederea localizării proiectelor pe care le vom finanţa”, a declarat Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei pentru Smart City şi Mobilitate.

În perioada 30 martie – 3 aprilie 2019, delegaţia internaţională CNEEC, condusă de preşedintele Consiliului de Administraţie, Zhang Yanfei, alături de vicepreşedintele companiei, Yuan Bo, şi reprezentanţi ai departamentelor reprezentative au avut întâlniri oficiale la Guvernul României, la Ministerul Energiei, cu mai multe municipalităţi şi la reprezentanţii instituţiilor care se vor implica în proiecte pentru oraşe inteligente.

„În cadrul rundelor de discuţii şi negocieri purtate cu reprezentanţii autorităţilor, membrii delegaţiei şi-au exprimat deschiderea ca, alături de Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate, să evalueze oportunitatea unor investiţii în proiectele prioritare de anvergură din acest sector, ca autostrăzi sau tronsoane feroviare de mare viteză”, se precizează în comunicatul citat.

În cadrul întâlnirii ce a avut loc la Guvern, Ramona Ioana Bruynseels, consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul de lucru al premierului, a declarat că atragerea de noi investiţii, promovarea PPP-urilor, atragerea de fonduri europene şi finanţarea internaţională reprezintă priorităţi pentru autorităţi şi soluţii pentru rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă România, cum este, de exemplu, infrastructura.

„Suntem extrem de încântaţi să fim în România. Credem că România are un mare potenţial de dezvoltare în sfera oraşelor inteligente. CNEEC va învesti prin ARSCM în anii următori 500 milioane euro în soluţii dedicate oraşelor inteligente. Acordul de investiţii încheiat cu Asociaţia Română Pentru Smart City şi Mobilitate este un pas important spre dezvoltarea unor proiecte cu impact major pentru energie, mediu şi infrastructură”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie CNEEC, Zhang Yanfei, citat de Agerpres.

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) este principala organizaţie a industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente din ţară.

Articolul precedentDacia sparge piața din Marea Britanie. Creștere cu 85% a vânzărilor în martie
Articolul următorFondul suveran al Norvegiei renunță la obligațiunile din 10 state