Strategia păguboasă a Guvernului PSD de a baza creșterea economică pe consum, ignorând adâncirea deficitului comercial și de cont curent, plasează România și în 2019 pe primul loc în UE la capitolul inflație.

 

În contextul în care rata inflației a făcut pași înapoi la nivel european în ianuarie 2019, România conduce în topul scumpirilor, cu 3,2%, urmată de Letonia – 2,8% și Estonia, Ungaria – ambele cu 2,8%, potrivit datelor Eurostat.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în ianuarie la 1,4% în zona euro şi la 1,5% în Uniunea Europeană, de la 1,5% şi, respectiv, 1,6% luna precedentă, iar România, Letonia, Estonia şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică.

Cifra furnizată de Eurostat este similară cu estimările analiştilor dar este sub ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Obiectivul BCE este să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,2%), Letonia (2,9%), Estonia şi Ungaria (ambele cu 2,8%), iar cele mai scăzute în Grecia (0,5%), Croaţia şi Portugalia (ambele cu 0,6%).

Comparativ cu decembrie 2018, inflaţia anuală a scăzut în 16 state membre ale UE, a rămas stabilă în cinci şi a crescut în şapte ţări (inclusiv în România).

În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la servicii (0,70 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,36 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut în zona euro până la 1,2% în ianuarie, de la un nivel de 1,1% în luna decembrie. Potrivit Agerpres, inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Articolul precedentEuro aproape de un nou record istoric – 4.7619 lei
Articolul următorReorganizarea RADET, aprobată de Planul de reorganizare a RADET, aprobat de Adunarea Generale a Creditorilor