Situația magazinelor din retailul nealimentar este extrem de dificilă, mai ales în condițiile în care măsurile de sprijin anunțate de autorități întârzie sau exclud activitățile companiilor active în industrie, anunță Organizația Patronală a Retailerilor din România, RORETAIL.

Potrivit acestora, în recenta OUG 174/2020, privind granturile în valoare totală de aproape 1 miliard de euro, acordate IMM-urilor, nu a fost inclusă niciuna dintre propuneirle de activități eligilibe înaintate de RoRetail.

Situația magazinelor din retailul nealimentar și a furnizorilor locali continuă să fie una extrem de dificilă la aproape 4 luni de la redeschiderea centrelor comerciale.

În perioada iulie-septembrie, scăderile volumului vânzărilor retailului nealimentar față de aceeași perioadă a anului trecut au fost de până la 75%, cu o medie între 35% și 45%.

Reducerea traficului, în aceeași perioadă, a atins vârfuri chiar și de 75%, media situându-se în intervalul unor scăderi de 35%-50%, față de același interval din 2019.

În contextul în care traficul în magazinele din retailul nealimentar HoReCa din centrele comerciale înregistreaza scăderi și mai accentuate, lipsa oricărui sprijin imediat din partea autorităților va conduce la închiderea definitivă a numeroase companii din domeniu, multe dintre ele branduri și producători români, și la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă, se spune în comunicatul RoRetail.

În aceste condiții, asociația retailului nealimentar anunță, ca ultimă cale de a atrage atenția Guvernului diferite forme de protest public. Comunicatul amintește și faptul că discuțiile și consultările purtate în perioada de dinaintea alegerilor locale par să fi rămas simple  promisiuni electorale, iar efectul ar putea fi o puternică undă de șoc pentru întreaga industrie națională de retail nealimentar.

 

Articolul precedentRomânia înregistrează cel mai mare ROBOR din ultimele trei luni
Articolul următorPandemia a afectat grav economia Republicii Moldova