Confederaţia Sindicală Naţională Meridian organizează, astăzi, un protest în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Potrivit unui comunicat remis presei, protestul va avea loc în intervalul 11:00 – 13:00.
Protestul a fost iniţiat şi solicitat de către Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Sindicatul Naţional Forţa Legii, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, dar au fost chemaţi să li se alăture şi colegii din organizaţiile sindicale membre ale confederaţiei din diverse domenii de activitate, se arată în comunicatul citat.
Prin acest protest, organizaţiile sindicale din structura CSN Meridian vor să aducă în atenţia autorităţilor şi a opiniei publice, o serie de probleme, printre care: „fentarea legislaţiei sociale” de către autorităţi şi neaplicarea legilor privind statutul Personalului Feroviar – Legea nr.195/07.09.2020, statutul Personalului Silvic modificat şi completat prin Legea nr.234/09.12.2019, Legea privind coşul minim de consum pentru un trai decent în România, Legea pensiilor etc; aplicarea Legii salarizării, în integralitatea ei, începând cu data de 1 ianuarie 2022; reglementarea unei grile de salarizare unitare pentru angajaţii din administraţia publică locală; îngheţarea salariilor în anul 2021, în condiţiile în care preţurile au crescut, erodând puterea de cumpărare a salariaţilor din România; Legea Dialogului Social; reducerea vârstei de pensionare a poliţiştilor locali; Legea – Cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care nu a fost îmbunătăţită şi corectată aşa cum s-a promis; încetarea discriminării salariale grave a personalului de suport tehnic, economic şi administrativ din sistemul sanitar, inclusiv a biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor şi tratarea echitabilă a întregului personal angajat în sistemul sanitar, medical şi nemedical; aplicarea în prezent „ad litteram” a Legii 232/2016 privind industria naţională de apărare, actualizarea acesteia de urgenţă şi adoptarea unei Strategii naţionale pentru relansarea industriei naţionale de apărare pentru protejarea intereselor naţionale de apărare ale României.
Totodată, sindicaliştii trag un semnal de alarmă asupra faptului că investiţiile în serviciile publice de interes general sunt minime, iar în anumite domenii, politicile guvernamentale sunt total lipsite de viziune strategică, precum în transporturile feroviare, transporturile aeriene, industria de apărare, agricultura, silvicultura şi gospodărirea apelor etc.
De asemenea, printre problemele menţionate se mai ridică asigurarea cadrului legal şi financiar pentru funcţionarea aeroporturilor României conform standardelor europene şi international, stoparea măsurilor antisociale care afectează salariaţii din aeroporturile ţării şi iniţierea unei Legi a salarizării personalului aeroportuar din subordinea Consiliilor judeţene; accelerarea aplicării măsurilor guvernamentale necesare pentru a avea o tranziţie justă în Bazinele Carbonifere Valea Jiului şi Oltenia; garantarea drepturilor omului în contextul pandemiei şi evitarea segregării românilor pe criterii sanitare; măsurile adoptate în contextul crizei pandemice din ultimele 18 luni care s-au adăugat la problemele structurale ale României, conturând o perspectivă îngrijorătoare pentru toţi cei care ar vrea să continue să trăiască şi să muncească în ţară: datoria imensă care poate conduce la noi politici de austeritate; derapajele democratice şi impunerea unor măsuri sanitare autoritare, neacceptate de lucrători şi cetăţeni; o instabilitate politică şi instituţională fără precedent.
„Restricţiile impuse de autorităţi pentru reuniunile publice pe perioada stării de alertă ne limitează numărul de participanţi la 600 de persoane raportat la spaţiul legal disponibil în Piaţa Victoriei, însă nemulţumirile care vor fi acolo exprimate reprezintă opinia a zeci de mii de salariaţi din întreaga ţară şi din diverse sectoare de activitate – cetăţeni care cer Guvernului României să respecte legile, să fie responsabil şi să lucreze în interesul tuturor cetăţenilor României”, mai artă comunicatul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti