Pensia s-ar putea moșteni. Parlamentarii PSD au depus o inițiativă legislativă, astfel încât urmașii să beneficieze de pensia unei persoane, timp de doi ani de la decesul acesteia.  Proiectul se referă la acele situații în care contribuabili la sistemul de pensii de stat mor cu puțin timp înainte sau după data pensionării.

”Acestă inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani, mult peste limita minimă de cotizare, și care fie nu au apucat să încaseze nici măcar o pensie efectivă decedând înainte de împlinirea condițiilor de vârstă de pensionare, fie au beneficiat mult prea puțin în raport cu perioada și nivelul de cotizare”, arată în expunerea de motive senatorul Ioan Deneș, inițiatorul proiectului.

Practic, pensia moștenită se acordă moștenitorilor legali pentru o perioadă de 2 ani de zile din momentul decesului persoanei, „dacă decedatul îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani la femei și 63 de ani la bărbați, sau dacă îndeplinea vârsta legală de pensionare cu stagiu complet de cotizare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limită de vârstă, respectiv 63-65 de ani la femei și 65-67 de ani la bărbați.

 

Articolul precedentSURSE Scandal în Coaliție pe banii europeni, liberalii sunt supărați pe ministrul USR Cristian Ghinea
Articolul următorEXCLUSIV LEGILE PUTERII Cristian Ghinea: Domnul Iohannis a transmis că vrea să avem o întrevedere de alaltăieri, nu are nicio legătură cu discuția de astăzi