Lucrările avansează la proiectul noii şosele de la Fabrica de Glucoză, spun cei de la Primăria Capitalei, care presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca.
Primarul general, Gabriela Firea, a verificat stadiul proiectului de supralărgire a şoselei Fabrica de Glucoză, precizând că lucrările au avansat în ultimele luni, potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Primăria Capitalei.
„Lucrările au avansat în ultimele luni. Până cum, 70% dintre reţelele edilitare au fost relocate şi modernizate. Este vorba despre cel mai important obiectiv de investiţii din zona de nord, care face parte dintr-o serie de de proiecte de infrastructură integrate, pe care le realizăm pentru a fluidiza traficul în Capitală pe traseul nord-sud. Este un alt proiect deblocat de actuala administraţie: deşi iniţiat în anul 2010, proiectul a stagnat mulţi ani, dar în primul an de mandat am reuşit să rezolv tot ce a împiedicat atâţia ani semnarea contractului”.
Potrivit edilului, proiectul a fost modificat şi actualizat, pentru a fi adus la zi, fiind vorba despre o zonă cu o rapidă dezvoltare imobiliară, în care funcţionează multinaţionale şi care s-a aglomerat semnificativ în ultimii ani.
Lucrările pentru ridicarea zidului de sprijin al noii artere de circulaţie sunt aproape finalizate. Se lucrează în continuare la viitoarea canalizare pluvială, iar relocarea stâlpilor de electricitate este aproape finalizată, precizează PMB.
De asemenea, pe tronsonul cuprins între Calea Floreasca şi strada Barbu Văcărescu a fost finalizat zidul de sprijin, a fost realizată decopertarea pe jumătate din lungime, iar umplutura cu balast a ajuns la peste 40%. Au fost finalizate umpluturile la cotele de fundare şi drenurile aferente zidurilor de sprijin.
În ceea ce priveşte tronsonul dintre strada Barbu Văcărescu şi Şoseaua Petricani, arată Primăria, constructorul a luat decizia reproiectării, cu costuri minime de expropriere şi execuţie, a intersecţiei din zona străzii Chefalului. Au fost finalizate toate demolările, iar zidul de sprijin este ridicat în proporţie de peste 85%. Pe sensul închis circulaţiei auto au fost efectuate decopertări, săpături în vederea permiterii accsului la reţele, umpluturi la cotele de fundate şi au fost începute lucrările pentru realizarea drenurile aferente zidurilor de sprijin. Relocarea reţelelor de utilităţi publice continuă. Într-un stadiu avansat se află lucrările la reţeaua de apă şi canalizare, dar şi la reţeaua de gaze naturale.
Proiectul noii şosele, amintesc cei de la Primărie, presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lăţime, iar trotuarele vor include şi o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 1,5 metri pentru fiecare sens.
Intersecţiile pe care Şoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate şi va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spaţii verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat. Proiectul prevede şi amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare şi semaforizare pe anumite segmente.
PMB mai precizează că dirigenţia de şantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti iar executarea lucrărilor este asigurată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group. Costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.