Banca Mondială și-a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei românești din acest an, de la 4,9% la 3,5%. Avansul PIB ar urma însă unei contracții mai mici decât se estima anterior.
Potrivit celui mai recent raport privind perspectivele economiei mondiale publicat, marţi, de Banca Mondială, economia României s-a contractat cu 5% în 2020. Datele din octombrie indicau o scădere a PIB-ului de 5,7%.
Creșterea economică va continua și în 2022, când va accelera la 4,1%.
În ceea ce privește întreaga regiune Europa şi Asia Centrală (ECA), în care este inclusă şi România, Banca Mondială estimează că anul acesta va înregistra un avans moderat, de 3,3%. Acest scenariu este însă condiționat de distribuţia unui vaccin eficient împotriva noului coronavirus în toată lumea până la finalul anului. De asemenea, scenariul pleacă de la ipoteza că tensiunile geopolitice nu vor escalada în regiune.
Și previziunile privind economia mondială au fost revizuite în scădere. Astfel, anul acesta, avansul ar urma să fie de 4%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de estimarea precedentă, după o contracţie de 4,3% în 2020. Banca Mondială insistă în raportul său asupra faptului că o creştere a cazurilor de infectare cu Sars-Cov-2 şi întârzierile în distribuirea vaccinurilor ar putea limita revenirea din acest an la doar 1,6%.
”Pentru depășirea impactului pandemiei, este nevoie de eforturi pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, a creşte flexibilitatea pe piaţa muncii şi a consolida transparenţa şi guvernanţa”, a declarat preşedintele BM, David Malpass, citat de Agerpres.
Pe termen scurt, perspectivele sunt incerte, fiind posibile diferite scenarii. ”Un scenariu pesimist, în care infecţiile continuă să crească şi lansarea vaccinului este întârziată, ar putea limita expansiunea globală la 1,6% în 2021. În schimb, un scenariu optimist în care pandemia este controlată cu succes şi vaccinarea se face cu rapiditate, creşterea economiei mondiale ar putea accelera până la 5%”, mai arată raportul instituţiei financiare internaţionale.