Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 15 mai a.c., la inaugurarea terminalelor RO-RO, cele mai importante terminale de la Marea Neagră, construite de către compania emirateză Dubai Port World (DP World).

Evenimentul a marcat 20 de ani de investiții în România a acestei companii, timp în care au fost dezvoltate mai multe proiecte în domeniul logisticii și al conectivității. „CCIR are o relație mai veche cu DP World, relație care a făcut posibilă demararea mai multor proiecte de anvergură în Portul Constanța, începând cu anul 2004. Ne bucură foarte mult faptul că există o continuitate în investițiile făcute în acest punct strategic al României, Portul Constanța fiind la ora actuală poate singurul port funcțional de la Marea Neagră. În luna februarie a acestui an am avut o întâlnire cu dl Mohammed al Muallem, vicepreședintele executiv al DP World, prilej cu care am reușit să stabilim etapele referitoare la extinderea operațiunilor și investițiilor acestei companii în România.

Acest lucru devine foarte important pentru România datorită faptului că dinamizarea operațiunilor în noul terminal a reușit să atragă interesul și altor operatori importanți din domeniul transportului naval și al logisticii”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban. Evenimentul a beneficiat de prezența prim-ministrului Guvernului României, dl Marcel Ciolacu, a ministrului transporturilor și infrastructurii, dl Sorin Grindeanu, precum și de prezența directorului general și președintele DP World, Sultan Ahmed bin Sulayem, si a președintelui DP World România, dl Cosmin Cârstea.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAna Maria Păcuraru, la Ziua Națională a Israelului
Articolul următorGuvernul ia primele măsuri în lupta cu fenta de la raft

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau