România a înregistrat o creştere de 10,4% pe piaţa bunurilor de larg consum în primul trimestru al acestui an, în timp ce, în Europa, piaţa bunurilor de larg consum a înregistrat un plus de 2,4% în valoare, se arată într-o analiză realizată de Nielsen.
„După o încetinire bruscă a economiei, înregistrată în multe dintre ţările europene în a doua jumătate a anului 2018, indicatorii macroeconomici arată o creştere a PIB-ului zonei euro în primul trimestru al anului 2019 cu 1,2%. Volumul vânzărilor, însă, a înregistrat o evoluţie negativă (-0,5%), în intervalul de referinţă, urmând tendinţa perioadei din T4 al anului anterior (-0,3%)”, se menţionează în comunicat.
Conform specialiştilor, dintre pieţele mature, doar Spania reuşeşte să treacă de media europeană ca ritm de creştere, în timp ce majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est depăşeşte acest prag.
Pe majoritatea pieţelor europene se observă un efect semnificativ al inflaţiei (creştere de 1,7%) asupra vânzărilor de FMCG, iar creşterea preţurilor impactează cumpărăturile. Astfel, consumatorii cumpără de fapt cu 0,5% mai puţine unităţi de produse, dar plătesc cu 2,9% mai mult pe unitate de produs, comparativ cu acelaşi trimestru anul anterior.
La nivel comparativ, Turcia continuă să înregistreze cea mai mare creştere anuală a încasărilor (+20%), dar contribuţia este datorată exclusiv inflaţiei, deoarece volumul este la un nivel negativ (-5%) în T1 din 2019, comparativ cu perioada anterioară.
Alte ţări care au înregistrat niveluri de creştere semnificative sunt: Ungaria (+6,6%), Grecia (+4,9%), Rusia (+4,4%), Polonia (+4,3%) şi Serbia (+3,8%). România se plasează printre ţările cu creşterea cea mai mare dintre cele 28 de state europene, cu un salt de 10,4%. De asemenea, în comparaţie cu media europeană, România a înregistrat creşteri mai mari atât în ceea ce priveşte preţurile plătite (+3,3%), cât şi la volumele cumpărate (+7,1%).
Pe de altă parte, Irlanda a înregistrat cea mai redusă creştere din Europa, de minus 1,2%, iar dintre cele cinci mari pieţe din Europa de Vest, Spania înregistrează un ritm de creştere de 3,6%, urmată de Franţa şi Marea Britanie (+2,1%, respectiv +1%). În acelaşi timp, Irlanda, Italia şi Germania au înregistrat scăderi de 1,2%, 0,3%, respectiv 0,9%.
Nielsen Growth Reporter compară dinamica globală a pieţei (creşterea în valoare şi unităţi) în sectorul bunurilor de larg consum în toată Europa.