Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, spune că profitabilitatea sistemului bancar din România nu este una excepţională și nu ar fi exclus să asistăm la câteva ieşiri de bănci în cazul impunerii taxei pe active bancare.
Analiza publicată de Valentin Lazea porneşte de la ideea că ”atacul declanşat asupra băncilor” are la bază premisa că băncile comerciale prezente în România au o profitabilitate mai mare decât omoloagele lor din alte state europene.
”Din această premisă – dacă este adevărată – pot decurge două concluzii: noile prevederi legale nu vor determina băncile să-şi reducă activitatea în România („nu pleacă câinele de la măcelărie”); băncile vor accepta, fără entuziasm, să-şi reducă marja de profit, dând credite mai ieftine”.
Profitabilitatea sistemului bancar din România este, înainte de impunerea taxei pe active, mai bună decât media europeană, dar nu excepţională, iar această taxă ar putea să transforme acest indicator din ”mai bun” în ”mai slab” decât această medie şi să asistăm la câteva ieşiri de bănci, chiar dacă nu a celor de talie mare, arată Valentin Lazea, economist şef al BNR într-o analiză citată de ZF.ro.
”Este cazul să ne întrebăm dacă asta dorim, într-o ţară care oricum este subcapitalizată şi sub-bancarizată. Şi ar fi naiv să credem că băncile-mamă din Europa nu îşi fac astfel de calcule precum cele prezentate de noi, într-o Europă în care capitalul circulă liber”.