Județul Constanța domină piață turistică autohtonă, oferind peste un sfert din capacitatea de cazare, atât ca număr de unități, cât și ca număr de locuri. Al doilea județ ca potențial turistic este Brașovul, dar la o distanță mare de litoral, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Național de Statistică.
Județul Constanța concentrează aproape 25% atât din totalul camerelor de primire turistică la nivel național, exceptând căsuțele, cât și la numărul locuri de cazare.
Pe locul doi, dar la mare distanță, cu numai 8%, se află județul Brașov, în timp ce Bucureștiul acoperă puțin peste 6% din capacitatea turistică a României. În clasament mai apar județele Cluj, Suceava, Vâlcea, Mureș și Prahova.
Județul Brașov se află pe primul loc la numărul de structuri de primire turistică, deoarece are mai multe unități mici, de gen pensiune, decât Litoralul.
Astfel, în ierarhizate după numărul total de structuri de primire turistică existente la finele lunii iulie, Brașov se află pe primul loc, cu 902 unități, în timp ce Constanța are 850.
Pe de altă parte, în luna august, vârful sezonului estival, numărul sosirilor în structurile de primire turistică a fost cu 30% mai mic față de aceeași perioadă din 2019. Din cei 1,3 milioane de clienți, doar 2,5% au fost cetățeni străini, potrivit INS.