Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în august 2020 cu 3,1%, ajungând la aproximativ 1,75 milioane, comparativ cu 1,70 milioane de poliţe PAD active la 31 august 2019, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.
La 31 decembrie 2019 erau active 1,73 milioane de poliţe.
Potrivit PAID, la sfârşitul lunii august, 74,9% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 25,1% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 94,4% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 5,6% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (22% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%), relatează agerpres.
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.
Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).
Sursa: Realitatea Financiara