Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a lansat un atac extrem de dur la adresa Executivului, acuzând guvernanții că nu au habar cum funcționează companiile de stat și că folosesc un limbaj desprins din perioada comunistă.
Într-o conferință de presă, șeful Poștei a explicat că angajații sunt bulversați pentru că primesc mesaje contradictorii de la stat. Pe de o parte li se cere să facă performanță, iar pe de altă parte li se vorbește într-un limbaj de lemn.
„Ne amuzăm când vedem termeni marxişti folosiţi în comunicările oficiale, când ni se cere să justificăm plusvaloarea. Plusvaloare poate pentru noi, ca generaţie relativ tânără, nu înseamnă mare lucru, dar dacă cineva ar fi folosit cuvântul plusvaloare înainte de venirea comuniştilor în România ne-am fi dat seama că acel om vine direct din Rusia leninistă.”
Valentin Ștefan a subliniat că este imposibil ca Poșta Română să facă profit uriaș, atâta timp cât contractele cu statul sunt limitate prin lege. El spune că Guvernul nu poate avea pretenția de profitabilitate, în condițiile în care impune plafoane stricte.
„Dacă se doreşte să facem profit, atunci nu trebuie să ni se mai plafoneze anumite venituri. Noi nu putem aduce mai mult de 7%, nu putem avea o profitabilitate mai mare de 7% pe partea de Convenţie cu Ministerul Muncii. E plafonat. Cum putem noi să avem 20% dacă Guvernul din start ne spune 7%?”
Directorul Poștei crede că statul încearcă să organizeze companiile prin noi instituții și funcții, dar fără să înțeleagă, de fapt, cum funcționează ele în realitate.
„Sigur că deocamdată nu se vede o coerenţă, Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile şi nici nu avea cum să ştie lucrul acesta.”
Sursa: Realitatea Financiara


















