Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a solicitat Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei să elaboreze de urgență un raport privind modul în care furnizorii de energie electrică facturează consumul. Cererea vine în contextul scandalului național declanșat de faptul că milioane de români s-au trezit cu facturile aferente consumului din luna iulie calculate cu TVA majorat, corespunzător lunii august. Deși situația este corectă din punct de vedere contabil, au existat numeroase acuzații că instituțiile de specialitate nu au reacționat pentru a modifica prevederea respectivă sau, cel puțin, pentru a-i avertiza pe consumatori.

Potrivit ministerului Energiei, solicitarea a fost realizată în temeiul competențelor ANRE privind monitorizarea pieței și protecția intereselor consumatorilor.


„Având în vedere modificările recente ale regimului de TVA și impactul acestora asupra pieței de energie electrică și a consumatorilor finali, vă solicităm (…) să demarați de urgență o analiză de ansamblu a practicilor de facturare aplicate de furnizorii de energie electrică. Începând cu 1 august 2025, cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%, iar cotele reduse au fost reorganizate, potrivit cadrului normativ recent. Scopul analizei este de a identifica modul concret în care furnizorii aplică TVA pentru facturi aferente consumului din iulie 2025 emise în luna august 2025, precum și facturi cu sume estimate și regularizări care acoperă perioade anterioare datei de 1 august 2025”, se menționează în adresa transmisă de ministru; Bogdan Ivan.

Acesta mai cere ca în raport să fie incluse constatări principale, practicile dominante și deviațiile identificate, precum și recomandări de remediere, dacă este cazul.

Ivan a sugerat ca ANRE să colaboreze cu ANAF și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, pentru a asigura informarea corectă a consumatorilor.

Pagina de Facebook a ministrului Finanțelor, asaltată de comentarii critice după explicațiile sale despre TVA de 21% la facturile de electricitate

Primele FACTURI cu tarife neplafonate la energie electrică au fost un șoc dublu pentru abonați, din cauza cotei de TVA

Ancheta cerută de ministru vine după mai bine de o săptămână de când milioane de români au primit facturi majorate nu numai din cauza tarifelor liberalizate, ci și a faptului că s-a aplicat în totalitate sau parțial cota de TVA majorată, deși consumul a fost înregistrat înainte de 1 august.

Scandalul legat de majorarea TVA la facturile de energie din luna iulie se amplifică. Un apropiat al lui Nicușor Dan acuză că milioane de români au fost jefuiți

Articolul precedentGuvernul, sub lupa agenției care decide ratingul de țară. Bolojan, întrevedere cu reprezentanții Moody’s ca să explice echilibrarea bugetului
Articolul următorFACTURI URIAȘE LA ÎNTREȚINERE ÎN BUCUREȘTI: PESTE 1.000 DE LEI PENTRU UN APARTAMENT CU TREI CAMERE