Meseriile acestea sunt astăzi foarte răspândite, dar într-un viitor apropiat ele vor dispărea, potrivit unui studiu prezentat de think-tank-ul Inaco.
Primele vor dispărea joburile de șofer, ospătar și operator call-center.
Alte meserii amenințate de expansiunea roboților sunt, surprinzător, cele de polițist, avocat sau chirurg.
În plus, 85% din meseriile care vor exista în anul 2030 nu au fost încă inventate, după cum estimează o cercetare efectuată de compania IT Dell.
„Prima meserie care va dispărea integral în Statele Unite ale Americii este cea a şoferilor, pentru că maşinile cu pilot automat vor lua locurile şoferilor”, a spus Andreea Paul, preşedintele INACO, la lansarea lucrării Ghidul Meseriilor Viitorului.
„Şi este bine să fie aşa, pentru că este deja dovedit faptul că maşinile conduc mai bine decât oamenii. Maşinile nu beau alcool, maşinile nu sunt obosite, maşinile pot funcţiona 24 de ore din 24, nu adorm la volan, iar rata accidentelor generate de maşinile autonome este mult mai mică decât în cazul celor conduse de oameni”, a adăugat Paul.
Conform anticipărilor făcute de specialiști, unele joburi pe care astăzi le considerăm indispensabile nu mai au chiar așa mult de trăit
„Dispare meseria de chelner? Nu chiar. Dar au apărut deja reţelele de roboţi multifuncţionali în restaurante complet automatizate, fără chelneri sau bucătari. Poliţişti roboţi? Poliţistul-robot va înlocui curând agenţii”, se arată în cercetarea prezentată de Inaco.
„În 2017, în Marea Britanie a fost făcută prima arestare în baza recunoaşterii faciale realizate de roboţi. Tot în 2017, în Dubai, a apărut primul ofiţer de poliţie robot care patrulează în punctele turistice pentru sporirea siguranţei. Guvernul din EAU intenţionează ca 25% dintre ofiţerii de poliţie să fie roboţi până în 2030. Taxi-dronă este un serviciu operaţional în acest an, tot în Dubai”, spun autorii.
Roboţii ameninţă chiar şi profesia de avocat. În avocatură sunt programe software oferite de Kira Systems – Machine Learning Contract Search, Review and Analysis. Acestea au soluţii care reduc timpul de documentare cu 60%, incluzând scanarea documentelor şi identificarea celor mai relevante argumente.
În octombrie 2017 au apărut chiar prototipuri funcţionale de roboţi chirurgi, după cum se arată în studiul citat.
Comments are closed.