Bilanțul primei sesiuni de înscriere a proiectelor de investiții cu impact major în economie totalizează proiecte în valoare de peste 8 miliarde lei, transmite Ministerul Finanțelor, care a organizat în perioada 29.07.2024 – 09.09.2024 prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat pentru dezvoltarea regională prin stimularea investițiilor.

Au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei. 

„45 de companii sunt acum pregătite să își asume proiecte de investiții în România de peste 50 de milioane de lei. Asta spune multe despre apetitul ridicat al mediului de afaceri să investească în țară”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor Publice.

Ministrul liberal anunță că de astăzi a început evaluarea proiectelor de către specialiștii MF.

„Suntem într-un moment în care aceste instrumente sunt vitale pentru ca economia românească să poată naviga cu succes prin tranziția către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată și pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că rămânem o destinație atractivă pentru investiții și suntem capabili să ne consolidăm poziția în lanțurile valorice globale și să ne protejăm interesele economice strategice”, a explicat Boloș.

Reamintim că bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.

Articolul precedentRegistrul Comerțului a rămas fără șef. Alina Gorghiu a dat-o afară pe Valentina Burdescu
Articolul următorDOUĂ STADIOANE ȘI UN PATINOAR, AȘTEPTATE DE OAMENI, PRIMESC FINANȚARE. ANUNȚUL VINE DE LA MINISTRUL ADRIAN VEȘTEA, PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau