Un protest organizat de lucrătorii din agricultură și mai multe organizații ale producătorilor agricoli a fost anunțat miercuri, în Piața Victoriei din București. Aceștia sunt nemulțumiți de decizia privind închiderea piețelor care funcționează în spații închise și cer, printre altele, compensarea pierderilor și participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor.

La protestul din faţa Guvernului și-au anunțat participarea reprezentanţi ai organizaţiilor Uniunea Salvăm Ţăranul Român, Asociaţia Eco Ruralis, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, Federaţia Sindicatelor Democratice din Agricultură, Federaţia Naţională a Lucrătorilor, Federaţia Uniunea Producătorilor Agricoli şi Organizaţiilor Interprofesionale, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roşiori de Ialomiţa, Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Asociaţia Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia.

Agricultorii cer revizuirea Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 şi sprijinul autorităților pentru menţinerea deschisă a tuturor pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiţii îmbunătăţite de siguranţă sanitară pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus. În plus, agricultorii cer măsuri de sprijin a pieţei locale şi a lanţurilor scurte și compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor, accesul la piaţă pentru micii producători, respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar, participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central, transmite agerpres, citat de realitatea.net

Protestul are loc la o zi după ce Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că, din cele 514 piețe din țară, doar 27 au fost închise.

”Legat de stadiul de funcţionare a pieţelor agroalimentare – pentru că există foarte multă dezinfomare – la 16 noiembrie este următoarea: dintr-un total de 514 pieţe agroalimentare, 367 au funcţionat dintotdeauna în spaţii deschise sau semi-deschise, nu s-a modificat nimic. Pentru 120, care funcţionau în spaţii închise, primarii au găsit soluţii privind modificarea fluxului astfel încât şi acestea au fost deschise. Au rămas închise 27 de pieţe din spaţii închise, adică 5,25%. Asta este realitatea privind pieţele agroalimentare”, a spus Oros, într-o conferință de presă.

Activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor a fost suspendată din 9 noiembrie, în cadrul măsurilor pentru combaterea transmiterii noului coronavirus.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPiaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa în luna octombrie
Articolul următorMinisterul Finanțelor, estimări mai pesimiste: deficit bugetar 9,1% din PIB, scădere economică 4,2%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau