INS: Rata inflației a scăzut la 2,7%, în luna august

germania recesiune
Rata inflației în luna august a ajuns la 2,7%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în scădere cu 0,1% fată de iulie 2020, se arată în raportul publicat, joi, de Institutul Național de Statistică.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75. Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1 ianuarie - 31 august, a fost calculată în august la 0,2%, cu stagnare pe segmentul mărfurilor nealimentare și creșteri pe mărfuri alimentare și servicii (0,4% și, respectiv, 0,3%).

Preţurile de consum în luna august 2020 comparativ cu luna august 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019 – august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018 – august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%, se spune în comunicatul INS.Rata inflației comunicată joi de INS se încadrează în previziunile ecconomiștilor băncilor comerciale, care estimau o reducere sensibilă sau, cel mult, o stagnare, pentru că luna august a fost lipsită de șocuri economice, iar prețul legumelor sezoniere este în general în scădere în această perioadă a anului.
Citește și:
- 23:25 - Scumpiri la pompă. Ministrul Finanțelor explică de ce nu scade acciza la benzină și motorină
- 17:11 - De ce nu va fi plafonat prețul carburanților? Consilierul lui Bolojan: „Să nu creăm așteptări iraționale”
- 16:45 - Nicușor Dan, semnal de alarmă după discuțiile cu OMV Petrom: România importă 80% din țițeiul necesar. Proiectul Neptun Deep, vital pentru 2027
- 16:20 - Blocaj total în Coaliție. Bugetul României, în aer! PNL refuză amendamentele neagreate în prealabil, iar PSD a depus multe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











