Imobilele cu risc seismic ridicat, marcate cu așa-numita BULINA ROȘIE, deținute de persoane fizice și firme vor putea fi consolidate cu bani de la stat. Proiectul de lege în acest sens a fost semnat de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. 

Noua lege prevede lansarea unui program cu o durată de 4 ani, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I – BULINA ROȘIE, dar și clasa II) deținute sau administrate de persoane fizice, firme sau autorități și instituții publice.

„Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice”, prevede legea.

ÎN CE CONDIȚII SE ACORDĂ FINANȚĂRI PENTRU REFACERE

Firmele și persoanele fizice vor putea consolida cu bani de la stat clădiri cu un regim de înălțime de minimum P+3 etaje și cel puțin 10 apartamente.

Finanțarea va fi nerambursabilă, iar programul va avea alocată suma de un miliard de lei, iar banii se vor acorda în funcție de data depunerii cererilor.

După ce a fost consolidată cu bani de la stat, clădirile nu vor putea fi vândute timp de 25 de ani, în cazul spațiilor cu destinația de locuință, și timp de 10 ani, în cazul spațiilor cu altă destinație, decât dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare.

 

Articolul precedentFermierii cer să se declare stare de calamitate până pe 31 iulie – Petre Daea verifică și noaptea culturile distruse de secetă
Articolul următorProdus alimentar toxic, retras din mai multe supermarketuri din România. Ce nereguli a descoperit ANSVSA