Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, prin ordonanţă de urgenţă, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an.

Potrivit unui comunicat al Executivului, se majorează veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii cu 1,053 miliarde lei, prin majorarea veniturilor curente cu 3,495 miliarde lei şi diminuarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu 2,453 miliarde lei.

Rusia anunță că a pregătit un poligon de teste nucleare în Oceanul Arctic. De ce spune că a luat aceasta decizie

Totodată, nivelul cheltuielilor se majorează cu suma de 1,06 miliarde lei la credite de angajament şi cu suma de 1,041 miliarde lei la credite bugetare.

Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2024 se majorează la venituri cu suma de 11,578 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 15,289 milioane lei la credite de angajament şi cu suma de 14,753 milioane lei la credite bugetare, excedentul diminuându-se cu suma de 3,175 milioane lei.

„Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2024 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se diminuează la venituri cu suma de 209,683 milioane lei şi la cheltuieli se majorează cu suma de 11,974 milioane lei la credite de angajament şi se diminuează cu suma de 53,136 milioane lei la credite bugetare, excedentul diminuându-se cu suma de 156,547 milioane lei”, se arată în comunicat.

Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale se majorează la venituri cu suma de 5,479 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează la credite de angajament şi credite bugetare cu suma de 46,966 milioane lei, excedentul diminuându-se cu suma de 41,487 milioane lei, mai precizează Executivul.

Articolul precedentTU DECIZI! DIANA ȘOȘOACĂ RUPE TĂCEREA: DIALOG EXPLOZIV CU ANA MARIA PĂCURARU. CE A CĂUTAT, DE FAPT, LA AMBASADA RUSIEI?
Articolul următorBoloş despre riscul unui deficit bugetar de peste 8% din PIB. Ministrul Finanțelor nu poate garanta că veniturile estimare din digitalizare şi amnistie fiscală se vor încasa în întregime