în urma unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, potrivit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Guvernul a aprobat procedura de decontare a indemnizaţiilor acordate drept compensație angajaţilor al căror program de muncă a fost redus, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului. Sistemul se bazează pe decontare, ceea ce înseamnă că angajatorul plătește ajutorul cuvenit și abia luna viitoare își recuperează banii. 

Condiția de bază pentru obținerea acestui sprijin din partea statului este ca firma solicitantă să dovedească o scădere lunară de 10% a cifrei de afaceri, comparativ cu  perioadele similare din 2019, precum și faptul că 10% din salariați sunt afectați, potrivit explicațiilor oferite, vineri de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Astfel, unui angajat care va avea program redus de lucru, statul îi compensează 75% din diferenţa dintre salariul de dinainte de criză şi cel primit ca urmare a reducerii timpului de lucru. Ministrul Muncii a oferit și un calcul precis privind raportul dintre cele 2 venituri; un angajat căruia i se reduce la jumătate timpul de lucru (durata maximă admisă) va primi 87,5%  din salariul integral.

Și persoanele care desfăşoară activităţi independente beneficiază de sprijin, dar în cazul lor este vorba de 41,5% din câştigul salarial mediu brut.

Măsura va fi valabilă până la finalul anului 2020, dar nu a precizat care va fi prima lună în care se va aplica. O problemă care i-ar putea încurca pe unii dintre angajatori este aceea că procedura se bazează de decont, deci iniţial angajatorul acordă sumele cuvenite, pentru ca apoi să le recupereze, în baza documentației depuse la AJOFM-uri.

PAȘII CE TREBUIE URMAȚI PENTRU OBȚINEREA INDEMNIZAȚIEI DE SPRIJIN ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

  • Angajatorii trebuie să depună, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de care aparțin, cereri pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară, dovedind că au achitat impozitele şi contribuţiile. Cererile vor fi însoţite de o declaraţie pe proprie răspundere privind îndeplinirea tuturor condițiilor cerute de lege, precum şi de lista persoanelor pentru care se solicită decontarea.
  • Aceeași procedură se aplică, în linii mari, și pentru acordarea indemnizaţiei profesioniştilor definiţi de Codul civil, cu diferența că trebuie atașată copia actului de identitate.
  • Pentru sumele acordate beneficiarilor de lucrări care utilizează forţă de muncă zilieră, cererile vor fi făcute de beneficiarii de lucrări şi depuse la AJOFM, în luna curentă pentru plata sumelor din luna anterioară. Pe lângă cerere va fi depusă şi lista zilierilor beneficiari, care va fi verificată de agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială, cu sprijinul inspectoratului teritorial de muncă. Decontarea sumelor se va face numai pentru zilierii care se regăsesc în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor.
  • Pentru sumele acordate angajatorilor pentru angajaţii cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni, angajatorii depun cereri la AJOFM , în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară şi după plata impozitelor şi contribuţiilor aferente. Cererile vor fi însoţite de o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor şi de lista persoanelor pentru care se solicită decontarea sumei, această listă urmând să fie verificată de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, prin consultarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor.

Aceste două măsuri prevăzute de OUG nr.132/2020 se aplică pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări/angajatorului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Executivul a stabilit ca pentru decontarea acestor indemnizaţii documentele să fie depuse în format electronic, prin completarea modelelor de cereri şi a formularelor electronice disponibile pe platforma aici.gov.ro, sau în format letric. În cazul zilierilor, documentele pentru acordarea sumelor vor fi depuse în format electronic.

Decontarea sumelor se va face în cel mult 10 zile de la data depunerii cererii şi a documentelor justificative, după plata impozitelor şi contribuţiilor în cazul angajatorilor care apelează la măsura de reducere a timpului de muncă şi pentru lucrările sezoniere.

Modelele documentelor urmează să fie aprobate prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, în cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Articolul precedentPeste un miliard euro fonduri Regio pentru dezvoltarea Regiunii Centru
Articolul următorCasa Națională de Pensii: programarea plăților pentru pensiile majorate, de la 1 septembrie