Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede că persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime.

Concret, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau îi lipsesc câţiva ani de contribuții din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie.

Potrivit AvocatNet.ro, contractul de asigurare va putea acoperi perioade retroactive ce însumează maximum cinci ani. Aceste persoane vor plăti contribuția la pensii în cuantumul care se aplica în perioadele trecute pentru care încheie contractul de asigurare.

Pensiile și calculul pentru acest demers

  • raportarea contribuțiilor la stat se face pe baza salariului minim aferent între anii 2013 – 2018 salariul minim aferent anului 2013 era 800 lei, contribuția la stat fiind de 31,3%;
  • conform acestor date angajatul, viitor pensionar ar trebui să plătească 2.900 de lei pentru întreg anul;
  • pentru următorii 4 ani, cu un procent de 26,3%, și slariul minim, aferent anului 2017, totalul de plată ar ajunge la 4.500 lei:
  • pentru 2018, cu un salariu minim de 1.900 lei și cu 25% procentul datorat la cotribuțiile de stat, ar mai trebui să plătească 5.700 lei.

OUG va permite cumpărarea vechimii până la 1 septembrie 2021, când va intra în vigoare noua Lege a pensiilor.

Articolul precedentRomânii au câștigat, în medie, 2.986 de lei pe lună în 2019. Femeile sunt în continuare plătite mai prost decât bărbații
Articolul următorCURS VALUTAR Euro, un nou record – 4,875 lei, la finalul unei săptămâni nefaste pentru moneda națională