Grupul MOL a fost inclus în Dow Jones Sustainability Index (DJSI), pentru al treilea an consecutiv, ca fiind una dintre cele mai performante companii internaționale din regiunea Europei Centrale şi de Est, în materie de sustenabilitate
În urma raportului anual de evaluare a sustenabilităţii elaborat de către RobecoSAM, instituţie specializată în analiza companiilor conforme cu principiile de sustenabilitate, Grupul MOL se situează în segmentul de 15% de la vârful clasamentului, în categoria celor mai performante companii integrate de petrol și gaze la nivel mondial, în materie de sustenabilitate, fiind singura companie selectată din regiunea emergentă a Europei, arată un comunicat al companiei, remis Realitatea Financiară.
Din 1999, DJSI urmărește performanţa economică, de mediu și socială a companiilor cotate la bursă la nivel mondial și este concepută pentru a identifica societăţile care excelează în comparație cu celelalte firme din domeniul lor de activitate în funcție de o serie de indicatori de sustenabilitate. DJSI se bazează pe o analiză aprofundată a performanței durabile a unei companii ţinând cont de 23 de criterii primare și peste 100 de criterii secundare în domeniile economice, de mediu și sociale. Prin urmare, apartenența la DJSI este limitată la corporațiile considerate a fi cele mai bune din domeniul lor.
Având în vedere angajamentul pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, compania MOL este încântată de această recunoaştere ca jucător de top în domeniul mediului, social și al guvernării (ESG), de către unul dintre cei mai cunoscuți indici bursieri din lume darşi de către alte agenții de cercetare și de rating: Dow Jones, MSCI şi Sustainalytics. Ca parte a transformării strategice pe termen lung, MOL își propune să-și adapteze în continuare operaţiunile la noile provocări ale lumii, cu emisii reduse de carbon.
Comments are closed.