Grecia, un experiment reușit al UE. Acord istoric pentru spațiul Euro

Zona euro a încheiat aproape zece ani de asistență financiară și austeritate pentru Grecia, după o întâlnire-maraton care a culminat cu un acord privind reducerea datoriilor. La final, membrii zonei euro au felicitat Grecia pentru legiferarea a sute de măsuri necesare, în ultimii ani, și reintrarea pe creștere economică.

Ca urmare, Grecia este acum în stare să pună capăt celui de-al treilea program financiar, care a intrat în vigoare în august 2015, Atena obținând sprijin consistent din partea creditorilor europeni încă din 2010.

„Am reușit să gestionăm cu succes această ajustare dură și dificilă”, a declarat vineri președintele Eurogrupului,  Mario Centeno, cel care conduce ședințele miniștrilor de finanțe din zona euro.

Comisarul european Pierre Moscovici a descris acest moment drept „istoric” și „excepțional”, în timp ce șeful Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a făcut referire la un moment „emoțional” pentru cei care, ca ea, au fost în jurul crizei datoriilor din Grecia încă de la început.

Ce s-a convenit?

În cadrul pregătirilor pentru momentul în care Grecia nu va mai fi nevoită să conteze pe fondurile creditorilor europeni și, prin urmare, va trebui să acceseze piețele financiare, zona euro a redus rambursările viitoare ale datoriei publice a statului elen.

Acordul încheiat include o prelungire cu 10 ani a scadențelor legate de cel de-al doilea program de salvare, precum și o amânare cu 10 ani a plăților dobânzilor aferente.

În plus, în acord se afirmă că, odată ce al doilea plan de salvare va ajunge sa fie plătit în 2032, creditorii europeni vor examina din nou starea datoriilor elene și, dacă va fi necesar, vor putea implementa măsuri suplimentare de reducere a datoriilor. Acest lucru se datorează faptului că, până atunci, Grecia va mai avea bani aferenți celui de-al treilea program de salvare.

Potrivit FMI, care probabil a fost cel mai mare avocat al reducerii datoriilor Greciei în acest proces de lungă durată, datorită acestui set de măsuri, rambursările datoriei grecești nu mai reprezintă o problemă pe termen mediu. Dar, pe termen lung, fondul are îndoieli.

„Nu există nicio îndoială pentru noi că Grecia va fi în măsură să re-acceseze piețele financiare și, cu siguranță, pe termen mediu, suntem foarte confortabili cu situația estimată”, a declarat, Christine Lagarde, directorului FMI.

„În ceea ce privește situația pe termen lung, încă avem rezerve”, a spus Lagarde, deși a adăugat că a luat act și de angajamentul partenerilor europeni de a examina din nou calendarul de rambursări ale datoriei grecești – un angajament care, potrivit directorului FMI, a fost întotdeauna onorat când a fost cazul.

Acordul încheiat prevede, de asemenea, o plată finală către Grecia de 15 miliarde de euro, bani care vor fi utilizați pentru a ajuta Grecia să își constituie un tampon de numerar pentru potențialele nevoi viitoare de urgență.

Acest tampon va ajunge la o valoare de 24 de miliarde de euro, sumelor pe care Grecia le-a pus deja deoparte și care acoperă toate nevoile suverane pentru următoarele 22 de luni. Aceasta înseamnă că Grecia nu va fi nevoită să dea piept cu piețele timp de un an și jumătate.

Care este rolul FMI pe mai departe?

FMI nu va acorda Greciei niciun ajutor financiar in decursul acestui nou program, acesta este cel mai important aspect.

Fondul Monetar Internațional a așteptat deciderea măsurilor de reducere a datoriilor Greciei din partea creditorilor europeni înainte de a adăuga 1,6 miliarde de euro programului elen. Cu toate acestea, din cauza faptului procesul a fost a trenat atât de mult timp, FMI nu mai dispune de răgazul necesar pentru aprobarea plăților înainte de luna august, când se încheie programul de salvare precedent.

„Este limpede că nu mai avem timp”, a declarat Lagarde reporterilor. Dar, „FMI va rămâne pe deplin angajat în sprijinirea Greciei pentru susținerea redresării economice și realizarea unei creșteri robuste în perioada post-program”, a completat directorul FMI.

În afară de cele de mai sus, FMI a fost și va rămâne consultant tehnic al programului început în 2015 și va continua să supravegheze evoluțiile economice din Grecia.

Sfârșitul crizei elene?

Ministrul grec de finanțe, Euclid Tsakalotos, a declarat, vineri, că este „mulțumit” de rezultat și că, într-adevăr, a fost un moment „istoric” pentru țară, a mai completat Tsakalotos, care a preluat finanțele grecești în 2015 după demisia predecesorul său, Yanis Varoufakis.

Grecia este ultima țară membră a zonei euro care a dus la bun sfârșit acordul de ajutor financiar european în urma crizei datoriilor suverane.

Graficul creșterii economice a Greciei, sursa: tradingeconomics.com

Cu toate că dinamica PIB-ului a fost bună, de 0,8% pentru primul trimestru al anului, consemnând astfel cel de-al cincilea trimestru consecutiv de creștere economică, Grecia încă se confruntă cu un set de indicatori macroeconomici îngrijorători, cum ar fi: o rată a șomajului de 20,1% și un raport al datoriei publice față de PIB situat la nivelul de 179%. Prin urmare, din acest punct de vedere, apar justificate anumite semne de întrebare cu privire la succesul de durată al suitei de programe amintite.

Articolul precedentRomânii revin printre exectutivii OMV Petrom: un șef nou la Downstream
Articolul următorBitcoin, în con de umbră. Revenire la minimele din ultima perioadă

Comments are closed.